Elena Udrea, posibil să scăpe de dosarele penale după ce o judecătoare vrea să afle condiţiile extrădării din Bulgaria

F.D.
Politică / 6 septembrie 2022

Elena Udrea, posibil să scăpe de dosarele penale după ce o judecătoare vrea să afle condiţiile extrădării din Bulgaria

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi să trimită o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină, conform Agerpres.

Astăzi, judecătoarea Corina Ciobanu ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul "Hidroelectrica", în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul "Gala Bute", iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti urma să se facă prin videoconferinţă.

La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată Udrea în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022.

Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestiune de procedură, invocând "regula specialităţii" din Legea 302/2004, care prevede că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii privind judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate.

Potrivit Legii 302/2004, o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

Practic, judecătoarea vrea să afle dacă autorităţile judiciare din Bulgaria au decis ca Elena Udrea să fie extrădată în România doar pentru dosarul "Gala Bute", condiţie în care ea nu va mai putea fi judecată în celelalte dosare pe care le mai are pe rolul instanţelor.

Întrebată de judecătoarea Corina Ciobanu dacă în instanţele din Bulgaria s-a prelevat sau şi-a dat consimţământul pentru "regula specialităţii", Udrea a spus că nu ştie despre ce este vorba pentru că nu este jurist.

Deşi avocata Elenei Udrea a menţionat că nu s-a discutat aşa ceva în instanţele din Bulgaria, judecătoarea a insistat să trimită o adresă în ţara vecină pentru a fi date lămuriri cu privire la condiţiile extrădării.

Elena Udrea are în acest moment două dosare în desfăşurare în instanţele din România:

Dosarul "Hidroelectrica", aflat la Curtea de Apel Bucureşti, în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. În primă instanţă, Udrea a primit o condamnare de opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Procesul se judecă în faza de apel la Instanţa supremă.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ar fi culmea sa scape datorita chichitei aleia...Biata de ea, e avocat dar nu cunoaste speta aia!? Nici nu ma mir!

    1. La cate relatii are femeia eu ma mir ca a facut si o zi de puscarie. Are si relatii, si bani, si dusmani.

    Udrea sa stea la pușcărie pe viata.

    Incet incet ii albesc pe toti.

    cand vor sa-si elibereze coruptii se folosesc urmatoarele metode : 1 . procurorii fac intentionat dosare proaste cu fapte care nu exista sau fara probe care exista . 2. se asteapta prescriptia 3. intocmirea dosarelor cu proceduri gresite intentionat

    Bine ar fi daca justitia (din Romania) ar avea si puterea de beatificare. Asa si romanii ar avea o sfanta Elena a lor, (Udrea), beatificata de judecatoarea .. din CAB.

    Si bine ar fi, ca cei care o protejeaza si care au manipulat situatia ei juridica, sa o puna Presedinte al Romaniei, considerandu-se ca acuzatiile ce i-au fost aduse, au determinat insuccesul ei in alegeri si, ca uramare a conditiilor extradarii , odata scapata, normal ar fi ca ea sa fie si pusa in situatia dinainte, adica facuta Presedinte.

    Ce bine este si cat de important e sa ai un amic din copilarie si dse mai apoi, Ministrul al Justitiei.  

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro