Elster Aeroteh România a concediat 30% din angajaţi şi îşi reduce cheltuielile auxiliare

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 23 octombrie 2009

Producătorul de contoare de gaz Elster Aeroteh Româ-nia a concediat 30% din angajaţi şi îşi reduce cheltuielile auxiliare, din cauza crizei economice, a declarat joi agenţiei NewsIn reprezentantul departamentului tehnic al companiei, Dan Macavei.

"A avut loc o concediere colectivă, fiind disponibilizaţi 30% din cei circa 100 de angajaţi. Aceştia au primit câteva salarii compensatorii, în funcţie de vechime. Totodată, ne-am redus la minim cheltuielile auxiliare, însemnând abonamentele cu telefonia mobilă, cursurile de training, deplasările în străinătate", a precizat Dan Macavei.

Acesta a menţionat faptul că Elster Aeroteh România şi-a restrâns spaţiul în care funcţionează cu chirie, şi aceasta fiind tot o măsură strategică în perioadă de criză.

În prezent, compania Elster Aeroteh România are 65 de angajaţi.

Elster Aeroteh România este producător de sisteme de măsură şi control pentru industria de gaze. Compania este membră a Elster GmbH şi produce şi comercializează contoare de gaze, regulatoare de presiune şi corectoare de volum.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb