Elveţia, ameninţată de aprecierea francului

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 ianuarie 2011

Elveţia, ameninţată de aprecierea francului

Aprecierea francului în raport cu euro ameninţă creşterea economică a Elveţiei în acest an, atrage atenţia vicepreşedintele băncii centrale a ţării, Thomas Jordan.

"Aprecierea francului a fost tot mai mare în ultimele luni", a declarat Jordan, la un eveniment ce a avut loc în Reichenau, Elveţia. Oficialul băncii centrale a subliniat: "Volatilitatea a sporit semnificativ din cauza crizei datoriilor din Europa, iar aprecierea francului reprezintă o provocare extraordinară pentru unii exportatori".

Francul s-a apreciat cu 5,8% faţă de euro, în ultimele două luni, înregistrând, la data de 30 decembrie, cursul maxim al tuturor timpurilor: 1,2402 unităţi/euro.

Potrivit spuselor lui Jordan, Elveţia are un interes enorm în ce priveşte rezolvarea problemei datoriilor din Europa, întrucât o eventuală înrăutăţire a situaţiei va determina o apreciere şi mai puternică a francului.

Vreme de mai bine de un an, banca centrală a Elveţiei a intervenit pe piaţa valutară pentru deprecierea monedei naţionale, însă a abandonat această politică în iunie 2010.

Francul a scăzut cu 1,1% ieri, la Londra, ajungând la 1,2836 unităţi/euro, după afirmaţiile guvernatorului băncii centrale elveţiene. În ultimele patru zile, moneda elveţiană a pierdut 2,5% faţă de euro.

Analiştii sunt de părere că aprecierea consemnată de franc, în special în luna decembrie, este în mod evident un motiv de îngrijorare pentru Banca Naţională a Elveţiei. Specialiştii cred că nu este exclusă reluarea intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară, dată fiind nervozitatea aces­tora.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb