EMIL CONSTANTINESCU:  "Sistemul de irigaţii era devalizat încă de la sfârşitul anului 1997"

F.A.
Macroeconomie / 10 septembrie 2009

Sistemul de irigaţii era devalizat prin furtul elementelor componente, încă de la sfârşitul anului 1997, în special a componentelor metalice, a declarat, joi, fostul preşedinte Emil Constantinescu, în cadrul audierilor la Comisia parlamentară de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii.

Potrivit lui Constantinescu, acest lucru a reieşit din datele pe care le-a cerut şi din inspecţiile pe care el însuşi le-a efectuat la aceste sisteme de irigaţii.

"Am cerut atunci organelor speciale din Ministerul de Interne şi procurorilor să facă anchete asupra asupra acestui furt generalizat. Şi azi pot fi văzute în curţile oamenilor componente din acest sistem, uneori furtul făcându-se şi din prostie", a spus Emil Constantinescu.

Întrebat despre programul Romag "98, fostul preşedinte a afirmat că acesta a fost agreat ca idee, pentru că în România de atunci nu existau investiţii.

"Am cunoscut acest program, la nivelul respectiv a fost agreat pentru că România, atunci, se afla într-o situaţie dezastruoasă. Când am fost ales preşedinte, România era aproape în faliment. În decembrie 1966, în rezerva Băncii Centrale erau doar 540 milioane de dolari. Rezerva de aur era mult diminuată, cu totul ridicându-se la 600 milioane dolari", a explicat Constantinescu.

În plus, băncile din România, mai puţin BCR, erau în faliment, Bancorex fusese devalizată. La fel, băncile private erau în pragul falimentului, mai ales că multe dintre ele erau sisteme piramidale.

Întrebat dacă nu avea informaţii asupra faptului că acest program a eşuat în alte ţări, precum Ucraina şi Polonia, Constantinescu a precizat că astfel de informaţii erau la nivelul serviciilor de informaţii şi cu siguranţă că au ajuns la miniştri.

"Pe de altă parte, Ucraina era un stat oligarhic, totalitar, unde salariile nu mai fuseseră plătite de doi ani şi mai existau fostele forme asociative tip IAS-uri. Nu înseamnă neapărat că un astfel de program va eşua şi în România, dacă nu a funcţionat în Ucraina", a argumentat Emil Constantinescu.

Totodată, fostul şef de stat a dorit să contracareze acuzaţia potrivit căreia Programul Romag "98 ar fi fost implementat în România de o firmă americană pentru a pregăti vizita sa în SUA, şi a afirmat că, pe atunci, România nu era interesantă din punct de vedere economic.

Comisia parlamentară de anchetă trebuie să depună raportul final vizavi de starea actuală a sistemului de irigaţii şi de derularea programului Romag "98 până la data 12 septembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu ingropasem inca mortii de la revolutie cind in 1990 la inceputul anului la turnatoria de la electroputere erau mormane de tevi de irigatii pentru topit(era mare lipsa de aluminiu in acea perioada) cred ca la furt a participat si politia si securitatea dar si conducerea uzinei penru ca nimeni nu mai vedea ca sunt tevi de irigatii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb