Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Erdogan îl acuză pe Macron de intenţii coloniale în Liban

G.U.
Internaţional /

Erdogan îl acuză pe Macron de intenţii coloniale în Liban

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a acuzat astăzi pe omologul său francez, Emmanuel Macron, că are intenţii coloniale în Liban, transmite AFP, conform Agerpres.

"Ceea ce vor Macron şi compania este să restabilească ordinea colonială (în Liban). Pe noi nu ne interesează să alergăm după fotografii sau să facem spectacol în faţa camerelor", a spus Erdogan într-un discurs la Ankara.

Şeful statului turc se referea la vizita foarte mediatizată a preşedintelui Franţei la Beirut, săptămâna trecută, după exploziile din 4 august care au ucis 171 de oameni, au rănit peste 6.500 şi au provocat distrugeri de mari proporţii în capitala Libanului.

Erdogan nu s-a deplasat personal în Liban, dar i-a trimis acolo sâmbăta trecută pe vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay, şi pe ministrul de externe, Mevlut Cavusoglu.

Libanul a fost guvernat sub mandat francez din 1920 până în 1943, când a devenit independent. Anterior perioadei respective, s-a aflat sub dominaţie otomană timp de patru secole.

Atacurile virulente ale lui Erdogan la adresa lui Macron au loc în contextul creşterii tensiunilor dintre Turcia şi Franţa, în special legate de Libia şi de exploatarea resurselor din estul Mării Mediterane. Prospecţiunile turce de hidrocarburi în regiunea maritimă respectivă sunt contestate de Grecia şi de Uniunea Europeană, iar Parisul s-a situat în această dispută de partea Atenei.

Joi, Franţa a anunţat întărirea temporară a prezenţei sale militare în estul Mediteranei, prin desfăşurarea a două avioane şi două nave militare. Erdogan nu a comentat direct decizia, dar a cerut "unei ţări care nu are litoral în estul Mediteranei" - pe care nu a numit-o - "să nu se creadă mai mare decât este". Presa pro-guvernamentală turcă a reacţionat cu indignare, acuzând Franţa că "depăşeşte limitele" şi "vrea război".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Uite cine vorbeste!Erdogan,Trumpul Orientului Mijlociu si nu numai.Agita spiritele peste tot.Ce, vrea sa refaca imperiul otoman?Nu-i mai ajunge pamantul si astuia!Trage el pe toata lumea de urechi de parca ar fi Dumnezeu.Putin ar trebui sa se gandeasca foarte bine ce face.Daca nu i-ar mai da apa la moara altfel ar sta lucrurile.Al naibii de harpagon!

    Un moș creponat care se crede Baiazid profită ca și Putin de gîndirea ancestrală a unor turci pe care modernismul lui Ataturk i a adus aici si nu imperialismul otoman după ce va cădea acest boșorog vor vedea realitatea,că acei militari nu au f trădători ci patrioți.

    tarî 

    Turcia cu acest conducator este cel mai mare pericol al acestei parti a lumii. Armata turca a fost in ultimul secol garantul progresului Turciei. Dar, armata Turca a fost divizata si umilita de acest om. Militari cinstiti, onesti si patrioti sunt acum in inchisorile lui Erdogan.

    Un aventurier revansard ca el poate duce Turcia la dezastru. Si Rusia va lua mana de pe turci atunci cand interesele lor se vor schimba.  

    1. Militari legati cu sarma,torturati,ucisi.Oamenii aia aveau o privire ...Stiau ca au pierdut si nu e bine pentru tara lor.Nebunul asta de Erdogan.Indiferent de situatie,Putin trebuie sa-si ia mana de pe el. Va fi bine pentru toata lumea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

22 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8590
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1404
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2910
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie