Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Consiliului UE, în locul Marii Britanii

Ziarul BURSA #Internaţional / 21 iulie 2016

Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului viitor, în locul Marii Britanii, care a renunţat în mod oficial la aceasta, a anunţat ieri un purtător de cuvânt al Consiliului, informează AFP, citată de Agerpres. Reprezentanţii celor 28 de state membre ale UE au căzut de acord "ca preşedinţia estoniană (a Consiliului UE) să fie devansată cu şase luni pentru a lua locul Marii Britanii", potrivit purtătorului de cuvânt citat. Toate preşedinţiile Consiliului UE vor fi, în consecinţă, devansate cu jumătate de an "în ordinea prevăzută în prezent", a adăugat el.

Premierul britanic Theresa May l-a informat marţi pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că Marea Britanie va renunţa să asigure preşedinţia rotativă a Consiliului UE din iulie-decembrie 2017, a anunţat executivul de la Londra. Ea a explicat că ţara sa "va fi foarte ocupată cu negocierile pentru ieşirea din UE".

Londra urma iniţial să deţină preşedinţia după Malta şi înaintea Estoniei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb