Preşedintele PMP, Eugen Tomac, este de părere că şeful statului ar trebui să trimită înapoi în Parlament bugetul pe 2019, acesta fiind ''un proiect umflat cu pompa, un buget al recesiunii, care îngroapă economia''.
"Poziţia preşedintelui este identică aproape cu cea pe care noi, ca partid de opoziţie, am prezentat-o şi în raportul cu privire la activitatea Guvernului PSD de anul trecut şi în punctul nostru de vedere pe care l-am exprimat în plenul Parlamentului cu privire la proiectul de buget. Este un proiect umflat cu pompa, un buget al recesiunii, un buget care îngroapă economia (...). Deci, este un buget croit pe interesele lui Dragnea şi nicidecum construit pe priorităţile României", a declarat astăzi Eugen Tomac, potrivit Agerpres.
El a adăugat că bugetul pentru 2019 votat în Legislativ este unul care "vine cu propuneri de îngheţat posturile în administraţie, cu neplata orelor suplimentare şi alte măsuri care sunt de criză".
"Deci, nu poate exista nimic mai fals decât această încercare de a umfla cu pompa cifrele şi de a-i minţi până la urmă pe români. Nemaivorbind de faptul că se transferă foarte multe sarcini administraţiei publice locale, motiv pentru care actualul Guvern şi-a pus în cap inclusiv cei aproape 2.000 de primari de la PSD. Nu are nicio logică bătaia de joc la adresa persoanelor cu dizabilităţi, plasându-i în sarcina, exclusiv, a administraţiei publice locale", a mai precizat Tomac.
În opinia sa, şeful statului ar greşi dacă nu ar trimite legea bugetului de stat în Parlament.
"PSD-ul a încălcat legea netrimiţând proiectul de buget anul trecut în Parlament, aşa cum prevede legea, din luna octombrie. Pentru că l-au minţit pe preşedinte atunci când s-au prezentat cu un proiect de buget în CSAT şi tot ei prin votul lor au decis, pentru anumite instituţii, să taie consistent din buget, fără a ţine cont de sarcinile pe care le au acele instituţii, preşedintele ar greşi dacă nu ar trimite bugetul înapoi în Parlament, pentru că sunt instituţii care trebuie să-şi implementeze programele exact aşa cum au stabilit în proiectul de buget pe anul în curs, cu atât mai mult cu cât, deja, luna februarie aproape se încheie", a subliniat Tomac.