Statele Unite oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, precum şi o „posibilă relocare”, pentru informaţii relevante privind programul nuclear al Iranului, potrivit unui anunţ al armatei americane citat de postul de televiziune Euronews. Demersul, derulat prin intermediul programului „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA, vizează obţinerea de date confidenţiale despre facilităţile atomice, echipamentele tehnologice şi personalul ştiinţific asociat Teheranului, notează sursa citată.
Conform Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), programul înfiinţat în anul 1984 pentru protejarea securităţii naţionale caută date despre „facilităţile, echipamentele şi personalul asociat, precum cel din comunitatea ştiinţifică, sau mişcarea oricărora dintre acestea”. Departamentul de Stat a subliniat că măsura a fost luată pe fondul blocajului din relaţia cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică: „Lipsa de conformare a regimului cu privire la obligaţiile de salvgardare ale AIEA a condus la pierderea de către agenţie a «continuităţii cunoaşterii» în ceea ce priveşte producţia şi inventarul de componente-cheie ale Iranului, cum ar fi centrifugele”, informează Euronews.
Anunţul privind recompensa survine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a reafirmat vineri, într-un discurs susţinut la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, că forţele americane au anihilat infrastructura nucleară iraniană: „Ne asigurăm, de asemenea, că Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară. Nu o vor avea niciodată. Nici măcar aproape. Nu sunt aproape. Dacă ar fi avut-o, dacă nu am fi intrat cu acele frumoase bombardiere B-2 în urmă cu puţin peste un an, dacă le-aş fi permis să o deţină astăzi, nu ar mai fi existat Israelul”. În ciuda tensiunilor majore generate de conflictul declanşat la finele lunii februarie, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a susţinut că administraţia de la Teheran continuă eforturile pentru soluţionarea disputei prin intermediul dialogului, relatează Euronews.
























































Opinia Cititorului