Europarlamentarul Gheorghe Falcă cere transparenţă privind achiziţionarea vaccinurilor COVID-19

G.B
Politică / 18 iunie 2021

Europarlamentarul Gheorghe Falcă cere transparenţă privind achiziţionarea vaccinurilor COVID-19

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad, cere Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii transparenţă privind dezvoltarea, achiziţionarea şi distribuirea de vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit Agerpres.

El a afirmat că "este deosebit de problematic faptul că atât Comisia, cât şi statele membre au limitat din punct de vedere juridic publicarea detaliilor contractelor de vaccinare încheiate cu companiile farmaceutice".

"Transparenţa este un pilon fundamental pentru succesul Strategiei UE pentru vaccinurile împotriva COVID-19, de aceea, Comisia şi statele membre ar trebui să îmbunătăţească transparenţa în ceea ce priveşte dezvoltarea, achiziţionarea şi distribuirea de vaccinuri împotriva COVID-19", a declarat Gheorghe Falcă, într-un comunicat de presă.

Despre "limitarea" accesului public la datele privind contractele încheiate cu companiile farmaceutice, europarlamentarul PNL/PPE aminteşte că statele şi Comisia Europeană "au finanţat o mare parte a cercetării în domeniul vaccinării, au acoperit costurile iniţiale suportate de producătorii de vaccinuri, au acordat o autorizaţie de urgenţă şi au achiziţionat vaccinuri din banii publici".

Gheorghe Falcă transmite: "Ne dorim să primim răspunsuri concrete privind: publicarea de către Comisie a detaliilor contractelor de vaccinare, măsurile pe care le va lua Comisia pentru ca rezultatele studiilor clinice şi protocoalele potenţialelor cercetări privind vaccinurile împotriva COVID-19 să fie publicate în timp util şi în mod clar, pentru a reduce reticenţa faţă de vaccinare şi a combate dezinformarea. De asemenea, am solicitat Comisiei să publice o evaluare a strategiei UE pentru vaccinurile împotriva COVID-19, revizuind toate elementele în detaliu şi formulând recomandări cu privire la cadrul viitoarelor achiziţii comune ale UE".

Nu în ultimul rând, europarlamentarul subliniază că "este important ca Uniunea Europeană să continue să dea dovadă de solidaritate cu alte ţări din lume, în special cu cele care fac parte din politica de vecinătate, şi să sprijine eforturile de prevenire şi combatere a virusului COVID-19".

Gheorghe Falcă a fost raportor alternativ în Comisia pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European pe tema transparenţei UE în achiziţionarea şi distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Adica sa fure si pnl nu doar hotii de la usr, doar au negociat in alianta ca trebuie sa fure toti din gasca.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb