EUROSTAT: Danemarca, Franţa, Estonia şi România, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în noiembrie

J.P.
Internaţional / 6 ianuarie 2021

Danemarca, Franţa, Estonia şi România, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE, în noiembrie

Preţurile producţiei au crescut cu 0,4% în zona euro şi în Uniunea Europeană în noiembrie, comparativ cu luna precedentă. Danemarca, Franţa, Estonia şi România au raportat cel mai semnificativ avans în rândul celor 27 de state membre UE, conform Eurostat.

În octombrie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană, comparativ cu septembrie.

Cele mai mari creşteri din UE ale preţurilor producţiei industriale în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca şi Franţa (ambele cu 1,7%), Estonia (1,2%) şi România (1,1%), iar cel mai sever declin a fost observat în Irlanda (minus 1,4%), Slovacia (minus 0,7%) şi Cehia (minus 0,5%).

Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.

Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 1,9% în zona euro şi cu 1,8% în UE în noiembrie, comparativ cu perioada similară din 2019.

Singurele creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale au fost raportate în Malta (1,8%), Ungaria şi Slovenia (ambele cu 1,1%), iar cel mai semnificativ declin în Lituania (minus 7,3%), Grecia (minus 6,8%) şi Cipru (minus 6,1%).

România a raportat un declin anual de 0,5% în noiembrie, faţă de un recul de 1,3% în octombrie, mai arată datele Eurostat.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2328
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5101
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0498
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.4426

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb