EUROSTAT ÎN NOIEMBRIE:  Ţara noastră, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată de inflaţie

A.I.G.
Macroeconomie / 18 decembrie 2019

Ţara noastră, printre ţările UE cu cea mai ridicată rată de inflaţie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în noiembrie de 1%, în creştere faţă de 0,7% în octombrie, şi de 1,3% în Uniunea Europeană, în creştere faţă de 1,1% luna precedentă, iar România, Ungaria şi Slovacia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres.ro.

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este tot mai departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În noiembrie 2018, rata inflaţiei în zona euro se situa la 1,9% iar în UE la 2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,8%), Ungaria (3,4%), Slovacia (3,2%) şi Cehia (3%), iar cele mai scăzute în Italia şi Portugalia (ambele cu 0,2%) şi Belgia (0,4%). Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut în cinci state membre, a rămas stabilă în două şi a urcat în 20 de ţări membre.

În cazul zonei euro, cea mai ridicată contribuţie la rata anuală a inflaţiei a venit de la tarifele la servicii (0,82 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,37 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,33 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 1,4% în noiembrie, de la 1,2% în octombrie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară, potrivit sursei citate.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb