EximBank se concentrează pe susţinerea exporturilor şi atragerea fondurilor europene

F. A.
Bănci-Asigurări / 19 octombrie 2010

Susţinerea exporturilor şi atragerea de fonduri europene reprezintă cele două axe principale pe care se concentrează strategia de afaceri a EximBank în această perioadă, au afirmat reprezentanţii băncii la Timişoara, în cadrul unei întâlniri cu întreprinzătorii locali, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Oficialii EximBank au punctat faptul că exportul este în acest moment principalul factor care contribuie activ la redresarea economiei româneşti, dată fiind evoluţia ascendentă înregistrată pe parcursul acestui an. În aceste condiţii, este nevoie de un nou model economic bazat pe stimularea exporturilor, iar EximBank poate să ofere soluţii concrete pentru companiile exportatoare, au spus reprezentanţii băncii la conferinţa "Tehnologii de finanţare a exporturilor româneşti", organizată în parteneriat cu Institutul Bancar Român (IBR) şi Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR).

"Dată fiind însă ponderea destul de redusă în Produsul Intern Brut a exporturilor, de circa 30%, pentru o ieşire mult mai rapidă din criză este nevoie ca acestea să fie însoţite şi de o rată mult mai mare de absorbţie a fondurilor europene. Şi în acest caz EximBank poate oferi soluţii complementare de susţinere a mediului de afaceri în demersul său de a obţine bani europeni", au menţionat reprezentanţii EximBank.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb