Exportul de mobilă este mai mare decât importul, dar depinde de pieţele vest-europene

F. A.
Macroeconomie / 2 septembrie 2009

Ponderea exportului de mobilă în totalul exporturilor româneşti este de 3,3%, în timp ce importul reprezintă 0,9%, existând deci o balanţă pozitivă, spre deosebire de alte ramuri. Industria de mobilă este, astfel, unul dintre puţinele sectoare din România în care exportul depăşeşte importul, a declarat, azi, în exclusivitate pentru Agerpres, Mircea Toader, directorul general al Direcţiei Afaceri Europene din Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

În general, aproape 82% dintre exporturile româneşti ajung în ţările europene, iar 50% din exportul de mobilă este absorbit de trei ţări, Germania, Franţa şi Italia. România este dependentă de evoluţia acestor pieţe, a subliniat Mircea Toader.

Pentru diversificarea pieţelor de desfacere şi recucerirea unor zone tradiţionale, aproape abandonate comercial în ultimele decenii, cum este cea din Rusia, în 2008 au avut loc, sub pavilion naţional, şase acţiuni de promovare la care statul român a acoperit o mare parte din costurile participanţilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb