Familia Moulin şi-a majorat participaţia la "Carrefour"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2015

Cel mai mare acţionar al grupului francez de distribuţie "Carrefour" SA, familia Moulin, a anunţat, ieri, că şi-a majorat participaţia la peste 10% din capital, însă a adăugat că nu intenţionează să preia controlul la această companie, transmite Reuters, conform Agerpres.

Începând cu data de 17 iulie 2015, societatea "Galfa", controlată de holdingul familial Motier, deţine 10,06% din "Carrefour", faţă de 9,5% la sfârşitul lui 2014, ca urmare a deciziei de a primi acţiuni în locul dividendelor. În conformitate cu legislaţia care le cere investitorilor să-şi declare intenţiile atunci când participaţia lor depăşeşte 10%, "Galfa" a precizat că nu exclude posibilitatea să achiziţioneze şi alte acţiuni "Carrefour", dar nu intenţionează să preia controlul grupului.

Familia Moulin, proprietar al "Galeries Lafayette", a achiziţionat o participaţie iniţială de 6,1% la "Carrefour" în luna aprilie 2014. Printre ceilalţi acţionari ai "Carrefour" se numără miliardarul Bernard Arnault, fondatorul grupului de produse de lux LVMH, care are o participaţie de 8,99%, fondul american de investiţii Colony Capital, cu 5,8%, şi magnatul brazilian Abilio Diniz, care deţine 5,07% din acţiuni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb