Femeile care conduc companii, coordonează tranzacţii de miliarde de euro, finanţează economia, modernizează sectorul energetic, dezvoltă afaceri, creează locuri de muncă, construiesc branduri şi transformă comunităţi au fost celebrate la „She Leads - Gala Excelenţei în Business 2026”, eveniment organizat de Ziarul BURSA şi devenit deja o tradiţie dedicată recunoaşterii leadershipului feminin.
Într-un decor estival elegant, gala a reunit reprezentante de prim-plan din mediile financiar-bancar, pieţei de capital, energiei, antreprenoriatului, turismului, industriei, comunicării, avocaturii, medicinei şi industriilor creative, într-o seară în care performanţa profesională a fost pusă alături de curaj, responsabilitate, solidaritate şi capacitatea femeilor de a deschide drumuri într-o economie şi într-o societate în care accesul la poziţiile de decizie continuă să fie inegal.

Mesajul central al începutului de gală a fost transmis de vicepremierul Oana Gheorghiu, care a arătat că succesul femeilor nu mai are nevoie să fie demonstrat, deoarece acesta este vizibil în fiecare zi, în companii mari, în afaceri pornite de la zero, în spitale, universităţi, familii şi situaţii de criză.
„Eu nu cred că femeile au nevoie să li se spună că pot să reuşească, pentru că ele ştiu că pot să reuşească şi o demonstrează în fiecare zi. Problema nu este şi nu a fost niciodată lipsa competenţei femeilor. Problema a fost adesea lipsa oportunităţilor, lipsa accesului, lipsa unui loc unde se iau deciziile”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu.
Domnia sa a pledat pentru o redefinire a leadershipului, desprinsă de funcţii, privilegii şi imagine: „Adevăratul leadership nu constă în funcţia pe care o ai, ci în responsabilitatea pe care ţi-o asumi. Nu este despre cât de sus ai ajuns, ci despre câţi oameni poţi ridica alături de tine. Nu este despre a avea întotdeauna dreptate, ci despre a avea curajul să recunoşti atunci când ai greşit”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu, care a adăugat: „Leadershipul nu înseamnă perfecţiune, ci autenticitate, puterea de a lua decizii dificile şi curajul de a cere ajutor atunci când ai nevoie”.

Preşedinta Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, Maria-Gabriela Horga, a adus în centrul intervenţiei sale relaţia încă dificilă dintre stat şi mediul de afaceri. Aceasta a remarcat că femeile sunt insuficient reprezentate atât la conducerea companiilor, cât şi în politică, deşi autenticitatea, pregătirea şi atenţia lor la detalii pot îmbunătăţi decisiv calitatea actului de conducere.
„Mediul de afaceri creşte şi se dezvoltă în primul rând prin faptul că îşi asumă riscuri, că luptă pentru accesul la finanţare şi pentru o relaţie mai corectă şi mai onestă cu statul român, care ar trebui să fie mai mult un partener şi mai puţin o piedică. Sunt conştientă când spun asta că mai avem mult de lucru până când statul român va fi un partener pentru antreprenorul român”, a spus Maria-Gabriela Horga.

Andreea Negru, preşedinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri, a afirmat că antreprenoriatul nu are gen, iar evaluarea unui antreprenor trebuie făcută prin prisma contribuţiei sale economice, nu în funcţie de faptul că este femeie sau bărbat. Datele prezentate de preşedinta PEFA indică însă dimensiunea uriaşă, deseori insuficient recunoscută, a contribuţiei femeilor la economia naţională.
„Femeile sunt o forţă. 24,8% din produsul intern brut al României este datorat doamnelor care conduc afaceri în România. Nu o spun eu, o spun datele pe care Patronatul European al Femeilor de Afaceri le-a cules de la instituţiile statului. Aproape 25% din PIB-ul României este produs de afacerile conduse de doamne. Nu mai suntem o categorie care poate fi neglijată”, a declarat Andreea Negru, care a evidenţiat efortul femeilor care conduc instituţii financiar-bancare, întreprinderi mici şi mijlocii ori afaceri dezvoltate prin forţe proprii şi care, în loc să solicite privilegii, cer în primul rând predictibilitate şi libertatea de a-şi administra corect companiile: „De cele mai multe ori, pun umărul la o construcţie echitabilă a României şi nu vor nimic de la statul român decât să fie lăsate în pace să îşi poată conduce corect, coerent şi transparent afacerea”.
Sesiunea discursurilor a fost completată de mesajele video transmise de două investitoare internaţionale. Heloïse Greeff, investitoare pe platforma eToro, cu doctorat în Machine Learning şi MBA la Universitatea Oxford, a vorbit despre relaţia femeilor cu investiţiile şi despre nevoia ca acestea să înveţe să pună la lucru capitalul pe care îl câştigă. Ea a respins ideea că femeile evită riscul, arătând că, în realitate, acestea îl înţeleg şi îl evaluează cu răbdare şi rezilienţă, calităţi esenţiale în perioadele în care pieţele scad. Mesajul său a fost că independenţa financiară nu se construieşte numai prin venituri, ci şi prin capacitatea de a investi şi de a crea avere pe termen lung.
La rândul său, Rayeiris Maduro Rondon, investitoare originară din Venezuela şi stabilită în Spania, a pus în oglindă investiţiile şi leadershipul, arătând că ambele pornesc de la aceeaşi întrebare: „Ce creează valoare durabilă?”. Avantajul competitiv, forţa financiară, disciplina şi valoarea reală sunt, în opinia sa, criterii care definesc atât o companie solidă, cât şi un lider capabil să construiască pentru viitor.
După discursurile de deschidere, atmosfera festivă a fost completată de tenorul şi solistul de muzică pop Vlad Miriţă, care a susţinut două momente artistice.

Gala a continuat cu premierea unor femei ale căror cariere acoperă o parte semnificativă a economiei româneşti, de la finanţare şi piaţă de capital până la energie, turism, comunicare, sănătate şi antreprenoriat.
Doamnele premiate în cadrul galei au transmis că performanţa nu se măsoară doar în rezultate, ci şi în încrederea pe care reuşeşti să o construieşti în jurul tău şi că lucrurile cele mai importante pe care le construiesc într-o companie nu sunt doar proiectele, ci şi relaţiile dintre oameni.



Modernitatea şi performanţa în business au fost puse în dialog cu tradiţia românească prin prezentarea realizată de Şezătoarea Domnişancelor. Cele 15 fete din Domneşti, coordonate de Nicoleta Uţă, au adus în faţa publicului costume tradiţionale din zona Muscelului, create prin tehnici sofisticate de cusut şi ţesut. Grupul a contribuit inclusiv la realizarea celui mai lung brâu românesc, intrat în Cartea Recordurilor în anul 2024, la Nurnberg.

Seara s-a încheiat cu tombola Galei BURSA, care a oferit invitaţilor bilete de avion la clasa business, sejururi, proceduri estetice, genţi şi accesorii premium, cosmetice, experienţe gastronomice, cărţi şi alte premii, urmată de o sesiune de networking. Dincolo de eleganţa ţinutelor, momentele artistice şi festivitatea premierii, „She Leads 2026” a pus în lumină o realitate economică greu de contestat: femeile nu mai reprezintă o prezenţă complementară în businessul românesc, ci una dintre forţele care îl construiesc, îl finanţează şi îl conduc.
• Partenerii Galei BURSA „She Leads 2026”
„She Leads - Gala Excelenţei în Business 2026” a fost realizată cu sprijinul: Banca Transilvania, Garanti BBVA, E.ON România, ING Bank, Green Transition Consulting, Bursa de Valori Bucureşti, Atradius Credito y Caucion, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Christian Tour, AnimaWings, Dr. Pascal Dameh, Sabon, THE SET, Caresta, Consiglieri DONNA, PepsiCo, Fleur Violette, Atlas Hotel Timişoara, Tie-Me-Up, Ziaja România, JOLAR, Cosmetrice, SkyTree, Galinni, Grupul Editorial RAO, Leonidas, evoMAG, Dolce Gusto, Nestle, NUII, Sushiescu, Epicurio, Eisberg, Perfect Royal Events, Crama de Piatră, OnLeaf, Chocoland, Mon Paris Restaurant, Voipan, LA Management Entertainment şi Domeniile Ostrov.








































































































































Opinia Cititorului