Femeile cu mai mult de doi copii vor ieşi la pensie mai devreme

F.A.
Macroeconomie / 27 martie 2010

Guvernul a acceptat propunerea sindicatelor de a scădea vârsta de pensionare a mamelor, transmite Antena3.

Premierul Emil Boc a spus că legea pensiilor trebuie adoptată până în iulie. Acestă lege va elimina pensiile speciale şi va asigura o continuitate în ceea ce priveşte mărirea pensiilor a peste cinci milioane de pensionari din România.

Conform proiectului legii unitare a pensiilor, mamele cu mai mult de doi copii vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare.

În ceea ce priveşte punctul de pensie, acesta nu va creşte până în 2011.

Primul ministru a fost aspru cu directorii direcţiilor de muncă şi finanţe, ameninţând că va "tăia capete" dacă aceştia nu vor plăti salariile, pensiile şi alocaţiile la timp, în condiţiile în care există bani disponibili, însă a fost optimist când a vorbit de economia românească, spunând că dobânzile încep să scadă, inflaţia este sub control, iar cursul EURO-RON este stabil.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb