Finanţele au atras 581,4 milioane euro prin obligaţiuni pe trei ani

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 aprilie 2013

Ministerul Finanţelor a atras joi 581,4 milioane euro de pe piaţa locală prin prin redeschiderea unei emisiuni cu scadenţa la trei ani în valută, sumă de trei ori mai mare decât valoarea indicativă, la un randament mediu de 2,9% pe an, reprezentând cel mai redus nivel pentru această maturitate.

Subscrierile au însumat 764,7 milioane euro, iar valoarea indicativă a emisiunii a fost de 200 milioane euro.

Titlurile vor ajunge la maturitate în februarie 2016.

Analiştii ING Bank estimau, într-un raport emis joi dimineaţă, citat de Mediafax, că Finanţele ar putea să vândă titlurile la un randament de circa 2,85%.

"Acesta este mai aproape de cotaţiile inferioare ale pieţei secundare, întrucât credem că emisiunea de titluri în euro de pe piaţa locală va avea parte de o cerere ridicată dată fiind dinamica slabă a creditului în valută".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb