Finanţele au atras numai 276,3 milioane lei prin titluri la 12 luni, cu un randament mediu de 10%

F. A.
Macroeconomie / 23 noiembrie 2009

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut, azi, certificate de trezorerie cu discont, cu maturitate la 12 luni, de 276,3 milioane lei (64,5 milioane euro), cu 72,4% sub valoarea anunţată, pentru care plăteşte un randament mediu anual de 10%, potrivit datelor publicate de banca centrală, conform NewsIn.

Valoarea anunţată iniţial era de 1 miliard lei, iar randamentul maxim acceptat a fost tot de 10% pe an. Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,568 miliarde lei (366,3 milioane euro).

MFP şi-a propus să atragă în luna noiembrie 6 miliarde lei, însă nu a reuşit să strângă din piaţă decât 1,73 miliarde lei. Astfel, în primele 11 luni, ministerul a atras aproape 60 miliarde lei (14,1 miliarde euro), ceea ce reprezintă de aproape 5 ori mai mult decât în întregul an 2008.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb