Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut azi certificate de trezorerie cu discount, cu maturitate la 6 luni, de 999, 97 milioane lei (242,4 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 7,88% pe an, potrivit datelor BNR, relatează NewsIn.
Un randament atât de mic nu a mai fost plătit de MFP din 20 decembrie 2007, când Finanţele au plătit un randament de 7,47% pe an la o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani.
Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1 miliard lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 7,99% pe an. Băncile au depus cereri de cumpărare de 3,29 miliarde lei (798 milioane euro).
MFP a luat în ianuarie 5,77 miliarde lei, cu 44% peste valoarea de 4 miliarde lei anunţată iniţial. În primul trimestru din 2010 ministerul şi-a propus să atragă de pe piaţa locală 10-12 miliarde lei. În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), ceea ce reprezintă de peste cinci ori mai mult decât în 2008.
Randamentul acordat de MFP la titlurile de stat emise a început să scadă încă de la prima licitaţie din acest an, de la 10% pe an, cât a acordat în ultimele două luni din 2009 la 7,88% pe an.
Ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 5,9% din produsul intern brut (PIB).