Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Firea cere Guvernului circa 66 de milioane de lei pentru a lua măsurile necesare în lupta cu COVID-19

M.I.
Politică /

Firea cere Guvernului circa 66 de milioane de lei pentru a lua măsurile necesare în lupta cu COVID-19

Primarul General, Gabriela Firea, solicită Guvernului României aproape 66 de milioane de lei pentru măsurile necesare prevenirii, răspândirii şi combaterii COVID 19. De asemenea, Primăria Capitalei cere sume pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, transmite News.ro.

Primarul General, Gabriela Firea, solicită Guvernului României asigurarea din fondul de rezervă, în regim de urgenţă, a sumelor necesare pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, astfel încât să fie menţinut nivelul sumelor primite de Municipiul Bucureşti cel puţin la nivelul sumelor repartizate din impozitul pe venitul global, previzionate pentru anul 2020.

De asemenea, Primarul Capitalei solicită alocarea, în regim de urgenţă, a sumei de 65.9 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară, pentru implementarea la nivelul Bucureştiului a tuturor măsurilor necesare prevenirii, răspândirii şi combaterii COVID 19 .

"Solicitarea primarului Capitalei vine în contextul în care, pe fondul epidemiei de Coronavirus, prin eventuală amânare a plăţii impozitului pe venit, Municipiul Bucureşti preconizează scăderea încasărilor la buget din impozitul pe venitul global", a transmis Primăria Capitalei.

Gabriela Firea afirmă că susţine orice măsură de combatere a pandemiei.

"Susţin, alături de Guvernul României, orice măsură de protecţie menită să vină în sprijinul cetateanilor şi a mediului de afaceri. La rândul nostru, că autoritate locală, am iniţiat, în regim de urgenţă, propriile măsuri specifice acestei perioade, care vin în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor, în special a copiilor şi bătrânilor. Reamintesc însă că Primăria Municipiului Bucureşti este singură unitate administrativ-teritorială care nu încasează taxe şi impozite, deşi contribuţia Bucureştiului la bugetul de stat reprezintă în jur de 25% din PIB-ul României. Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti depinde în proporţie de peste 90% de alocările de la bugetul de stat. În acest context, solicit Guvernului României asigurarea din fondul de rezervă, în regim de urgenţă, a sumelor necesare pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, astfel încât să fie menţinut nivelul sumelor primite de Municipiul Bucureşti cel puţîn la nivelul sumelor repartizate din impozitul pe venitul global previzionate pentru anul 2020", a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, este necesară alocarea din fondul de rezervă bugetară a sumei de 65.9 milioane de lei, suma necesară pentru asigurarea plăţii cheltuielilor necesare pentru prevenirea, răspândirea şi combaterea COVID 19.

"Astfel, 2,9 milioane de lei sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor realizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, instituţie care gestionează centrele de carantină, prin plata chiriilor aferente spaţiilor asigurate, a utilităţilor, a alimentelor pentru persoanele carantinate, a materialelor sanitare etc. De asemenea, 63 de milioane de lei vor merge către asigurarea stocurilor de urgenţă medicală pentru cele 19 unităţi sanitare aflate în administrarea Primăriei Capitalei", a mai afirmat primarul General.

Aceasta a exlicat că sumele sunt necesare pentru o perioada de 3 luni.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Stai linistita vei mai avea inca 4 ani la dispozitie sa toci bani pe fleacuri si smecherii-pe trotoare nu mai ai loc de trotinete si biciclete,orasul este plin de flori si gropi,fecundarea in vitro a dat roade(nu mai mai sunt locuri in scoli si gradinite) ,STB este mizerabil poporul canta si danseaza este fericit..Acum ai inventat testarea si vei mai inventa ceva sustinuta de mafie si borfasi va apare ceva curand.Ti-au mai venit inca 1,5 milioane de cetateni care au facut prapad de cand au sosit.Ce fericiti sunt acsestui oras infect care se plimbatoata ziua cu bici si troti semai opresc sa mai miroasa o floare si pleaca la un concers sau un targ de carnati.Sunt atatea scoli si gradinite incat stau goale sunt prea multe.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS