Tensiune la cote maxime azi în PSD. Liviu Dragnea şi Gabriela Firea se întâlnesc faţă în faţă după un război de la distanţă, susţinut cu atacuri dintre cele mai dure. Confruntarea directă dintre şeful PSD şi primarul Capitalei a fost cerută public de Gabriela Firea.
Cei doi se vor întâlni la reuniunea pe care liderul social-democraţilor o va avea azi cu primarii de municipii, pe tema banilor pe care îi primesc edilii în bugetul de anul acesta, informează Digi24.
Liviu Dragnea şi Gabriela Firea se vor întâlni la ora 14:00 pentru o discuţie pe tema bugetului pe anul 2019.
Ieri, primarul general al Capitalei a apreciat faptul că se mai organizează o întâlnire pe tema bugetului şi a declarat că se va prezenta la şedinţă, deoarece nu are de ce să fugă.
"Am înţeles că şi-a anunţat prezenţa şi domnul la care aţi făcut referire. Nu îi ştiu programul exact, chiar nu mă ocup cu agenda domniei sale, am depăşit demult nivelul de secretara cuiva, nu că ar fi o ruşine. Eu mă voi prezenta, pentru că nu am de ce să fug", a spus Firea.
Şedinţa va fi una tensionată, deoarece primarilor li s-au pus în sarcină toate cheltuielile sociale.
În plus, a fost un schimb de replici dure între cei doi lideri PSD, pornit de această dată de la faptul că a fost tăiata suma de 180 de milioane de euro din bugetul Capitalei.
Dragnea a susţinut că bucureştenii nu vor fi afectaţi pentru că banii vor fi direcţionaţi către primăriile sectoarelor.
Însă, Firea a susţinut că Primăria Capitalei şi primăriile de sectoare au cheltuieli diferite şi a dat ca exemplu transportul în comun, iluminatul şi termoficarea şi, prin urmare, locuitorii vor di direct afectaţi.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2019, 16:02)
Nici vorbä de o discutie de la egal la egal! Firea este cu 15 clase peste infractorul dragnea! Corect se spune: de la primar general la penal ordinar!