Numărul posturilor de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au fost reduse cu 993, în primele două etape ale strategiei de reorganizare, ceea ce duce la economii lunare ale cheltuielilor cu personalul de peste 900.000 lei, a anunţat, azi, instituţia.
Astfel, în prima etapă, ANAF a renunţat la 420 de posturi de conducere, ceea ce a condus la o economie estimativă de circa 400.000 lei lunar, se mai arată în comunicat.
Din aparatul propriu al ANAF au fost reduse 27 de posturi de conducere, iar economiile au fost de circa 20.000 lei lunar, de la direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti - 314 posturi de conducere, respectiv economii de circa 170.000 lei lunar, iar de la Autoritatea Naţională a Vămilor - 79 de funcţii de conducere, cu economii de peste 210.000 lei lunar.
"La nivelul unităţilor judeţene a avut loc reorganizarea în scopul creşterii eficienţei aparatului teritorial în colectarea obligaţiilor fiscale, optimizarea structurilor şi a fluxurilor informaţionale, precum şi asigurarea unui management eficient a procesului bugetar în teritoriu în mod unitar şi flexibil. Aceste măsuri au presupus diminuarea cu 565 de funcţii publice de conducere la nivel teritorial (circa 20%), ceea ce a determinat o economie suplimentară privind cheltuielile salariale de peste 500.000 lei lunar", se menţionează în comunicatul ANAF.










































