FLORIN CÎŢU: Coaliţia de guvernare caută soluţii în dosarul Roşia Montană

G.B
Politică / 6 iulie 2021

Coaliţia de guvernare caută soluţii în dosarul Roşia Montană

Premierul Florin Cîţu a declarat ieri că în coaliţia de guvernare sunt căutate soluţii în dosarul Roşia Montană, anume ca situl să fie inclus în patrimoniul UNESCO şi să se afle răspunsul la întrebarea dacă poate avea loc şi exploatarea minieră, transmite Agerpres.

Şeful Guvernului a spus:"Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii".

În ceea ce priveşte dosarul includerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, el a afirmat că "nu s-a luat nicio decizie la nivel de Guvern în acest sens".

"Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută. Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum", a adăugat premierul Cîţu.

Acesta a subliniat importanţa opiniilor specialiştilor. "Pe de o parte avem avocaţii de la New York care ne spun despre dosar, pe de altă parte avem o mare parte dintre oameni care ne spun că avem nevoie de bani şi ar trebui să exploatăm, pe de altă parte ne spun oameni de la Ministerul Culturii alte opinii. Sunt foarte multe opinii. Decizia trebuie luată în coaliţie", a afirmat prim-ministrul.

Întrebat dacă dosarul prezent permite exploatarea minieră la Roşia Montană, Cîţu a răspuns: "E complicat de spus dacă permite şi nu ne permite dosarul. Încă aşteptăm. Data trecută am avut câteva opinii de la specialişti. Aşteptăm să vedem opiniile specialiştilor. Unii spun că da, alţii că nu".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Coalitia de guvernare cauta sa fure ceva, o spaga.

    Acest Păcălici încearcă să pună din nou pe tapet problema deschiderii unei exploatații la Roșia Montană, nu-l freacă pe el de UNESCO

    Un escroc!

    Parcă poporul s-a pronunțat în stradă că NU vrea nicio exploatație auriferă la Roșia Montană  

    1. Daca o sa aiba oamenii de ales intre pensii reduse sau niste cianuri intr-un judet din tara ce crezi ca voteaza?

      Stai liniștit, populimea va rămâne și cu datorii și cu pensii mici si cu cianurile pe cap! E o mare golaneala aici!

    Dle Catu , nu va jucati cu focul!Este o decizie f.f. sensibila care va poate costa cariera politica.

    1. care cariera politica?

    D-le Catu, parca ati fost in SUA? Se pare ca ati fost degeaba. Aplicati in avizul de mediu principiul american: apa care iese dintr-o unitate industriala trebuie sa aiba aceiasi parametri cu cea care intra. E drept, cu o asemenea conditie nu se mai poate lua spaga.

    Sa fie in patrimoniul UNESCO, si in acelasi timp, sa fie un site care polueaza mediul cu cianuri, iata inalta stiinta de a fi si cu sufletul in rai, si cu prostitutia in suflet. Nimic nou de cand lumea.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5894
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4568
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.3618

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb