FLORIN CÎŢU:"Ministrul Finanţelor nu ştie ce documente are"

S.B.
Politică / 30 mai

"Ministrul Finanţelor nu ştie ce documente are"

Preşedintele Senatului Florin Cîţu i-a criticat luni pe social-democraţi şi le-a reproşat faptul că dobânzile mari şi inflaţia în creştere. El a acuzat că ministrul Finanţelor Adrian Câciu"nu ştie nici ce documente are'" şi "înţelege greşit cifrele", informează news.ro.

"Am văzut câteva declaraţii şi asta explică de ce astăzi ne împrumutăm la astfel de dobânzi şi avem inflaţie mare. Ministrul de Finanţe nu ştie nici ce documente are pe acolo. În primul rând, în 2020 - 2021, împrumuturile pe care le-am luat atunci, niciunul dintre ele nu este scadent în 2022. Trebuie să fie foarte clar, nimic din ce se împrumută anul acesta Ministerul Finanţelor nu are legătură cu ce obligaţiuni au fost emise în 2020 - 2021. Are legătură cu ce s-a împrumutat domnul Sorin Grindeanu sau domnul Ciolacu, când erau ei în Guvern. De acolo, da, sunt bani şi pe care îi plăteşte astăzi, refinanţare. Mai mult, a înţeles greşit cifrele. Deci este un haos total şi asta explică clar de ce în România astăzi avem aceste dobânzi şi de ce avem inflaţie şi vom avea şi inflaţie mai mare şi dobânzi mai mari, cu PSD la Ministerul Finanţelor", a precizat Florin Cîţu, luni la Parlament.

Liberalul a provocat PSD să lase Ministerul Finanţelor Publice să fie condus de PNL şi astfel vor scădea inflaţia şi dobânzile.

"Există o provocare pe care o arunc celor de la PSD, dacă vor şi dacă le pasă de români, ar trebui să dea Ministerul Finanţelor celor de la PNL, orice membru PNL, şi veţi vedea că şi inflaţia şi dobânzile vor scădea",a mai afirmat Cîţu.

Referitor la importanţa sectorului privat în sprijinirea pensiilor şi salariilor, preşedintele Senatului a acuzat că PSD "nu vrea să înţeleagă" că nu există bani în Guvern, bani ai statului şi că toate cheltuielile fiind susţinute de sectorul privat.

"L-am văzut şi pe domnul ministru al Muncii, care spunea la fel, că banii nu sunt din buzunarul românilor, sunt de la Guvern. PSD nu a înţeles niciodată lucrurile astea sau nu vrea să înţeleagă. Nu există bani în Guvern. L-am văzut şi pe preşedintele Ciolacu, spunea: Mie, statul. Deci se referea la domnia sa, ca la stat. Nu există bani ai statului, singurii bani pe care îi avem în România şi prin care finanţăm bugetul de stat şi salarii şi contribuţii şi pensii şi cheltuieli vin din sectorul privat. Acolo se produc banii, se produce valoarea adăugată şi de acolo vin bani, îi taxăm pe oameni şi banii aceia ajung la buget şi atunci plătim şi salarii şi contribuţii ş.a.m.d. Asta explică de ce astăzi România are şi dobânzi de 8% şi inflaţie de aproape 15% şi de ce mergem în direcţia asta, pentru că oamenii nu înţeleg cum funcţionează economia de piaţă", a completat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice Adrian Câciu a catalogat drept "total incorectă" abordarea conform căreia un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar şi un număr de pensii publice. Acesta a spus că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc, conform statisticilor, 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    Halal ministru de finante avem....

    Chiar analfabetul economic Catu vorbeste? Ala care, ca Ministru de Finante, PM a luat datoria publica de la 35% PIB (dupa ce Dragnea o scazuse de la 37,3% PIB) si a dus-o la 50% PIB. In 2 ani.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro