La Ministerul Economiei, la solicitarea ministrului economiei, Florin Spătaru, a avut loc astăzi, o întâlnire între reprezentanţii industriei din România şi specialişti din cadrul autorităţii centrale. Pe lângă criza energetică, au mai fost vizate şi teme precum competitivitatea, rezilienţa şi Cadrul temporar de criză extins al Comisiei Europene, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii ministrul a subliniat necesitatea unui parteneriat solid al industriei cu Ministerul Economiei: Doar aşa vom putea genera politici publice pragmatice şi adaptate viitorului economic. Este nevoie de o viziune aparte în comparaţie cu ceea ce marii operatori au experimentat în ultimii 30 de ani. Astfel vom demonstra că am învăţat din lecţia crizelor suprapuse din ultimii trei ani.
"Un loc de muncă în industrie generează alte 8 locuri de muncă în economie, iar acest lucru ne obligă să promovăm măsuri de protecţie şi sprijin pentru marii operatori industriali din ţara noastră. Criza energetică rămâne principala problemă a marii industrii. În acest context, am solicitat reprezentanţilor consumatorilor energo-intensivi o întrevedere la Ministerul Economiei în cadrul căreia am discutat atât despre efectele generate de criza energetică, cât şi despre impactul generat de reglementarea pieţei de energie, o măsură guvernamentală ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Ministerul Economiei a jucat un rol important în gestionarea impactului crizelor suprapuse asupra industriei, tocmai de aceea următorul pas va fi prilejuirea unei întâlniri faţă în faţă a marilor consumatori cu reprezentanţii sectorului energetic", a spus ministrul Spătaru.
În cadrul dialogului, reprezentanţii industriei au ţinut să precizeze că propunerile de măsuri privind reglementarea pieţei şi plafonarea preţului la energia electrică reprezintă soluţii în ceea ce priveşte escaladarea preţului, însă, la fel de importantă este predictibilitatea contractelor pe termen lung - doar aşa poate fi asigurată competitivitatea pe piaţa europeană şi nu numai, se mai arată în comunicat.