FMI e dispus să vină la Bucureşti pentru renegocierea memorandumului

F.A.
Macroeconomie / 14 mai 2010

După ultima săptămână, în care Guvernul României a prezentat măsurile de austeritate pe care are de gând să le implementeze de la 1 iunie 2010, Fondul Monetar Internaţional (FMI) este totuşi dispus să renegocieze memorandumul propus de ţara noastră. Cel puţin aşa susţine Asociaţa Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR) din Bucureşti, potrivit Antena3.ro.

"Dacă România va găsi soluţii alternative, FMI e dispus să revină în ţară pentru renegociere", aşa arată răspunsul FMI la cererea ANEIR de a folosi alte metode pentru încadrarea ţintei de deficit de 6.8%.

"Am trimis o scrisoare către reprezentanţa FMI din România, în care am cerut instituţiei să acorde României posibilitatea de a alege o altă variantă, pentru atingerea deficitului de 6,8%, variantă care să nu constea în tăierea salariilor şi a pensiilor, ori a fondului de şomaj. Vrem să protejăm categoria de oameni care are salariile şi pensiile mici şi dorim o metodă prin care să nu se aplice grila standard adoptată de Guvern, la toată lumea. FMI a acceptat ideea şi este dispus să renegocieze cu România o altă variantă de încadrare în cei 6,8%, dacă Guvernul acceptă o alternativă la soluţia actuală", precizează Mihai Ionescu, preşedintele ANEIR.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb