FMI: Relansarea economiei mondiale ar putea avea loc mai devreme cu un trimestru

F. A.
Macroeconomie / 8 septembrie 2009

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a estimat, azi, într-un interviu pentru ziarul italian Il Sole 24 Ore, că relansarea economiei mondiale ar putea avea loc cu un trimestru mai devreme decât se prevedea, la începutul lui 2010, transmite AFP.

"De un an susţinem că reluarea creşterii va avea loc în primul semestru al lui 2010. Ea ar putea fi anticipată cu un trimestru, ceea ce ar fi o veste bună", a declarat Dominique Strauss-Kahn.

Directorul FMI a anunţat, de asemenea, o revizuire în creştere a previziunilor mondiale ale FMI.

"Perspectivele economice mondiale pe care le vom publica vor fi mai bune, dar nu diferite de cele din luna iulie", a precizat el. "Progresele înregistrate se explică prin diverse cauze, precum reconstituirea stocurilor (din întreprinderi) şi măsurile (...) pentru susţinerea economiilor", a precizat Strauss-Kahn, estimând că efectele crizei "nu vor dura mult timp".

Pentru directorul general FMI, "adevărata problemă o reprezintă consecinţele sociale (ale crizei), precum şomajul, care va continua să crească încă un an, cel puţin". De asemenea, el a precizat că "reluarea creşterii va fi una slabă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb