FMI şi CE vin în iulie la Bucureşti pentru a analiza economia românească

F.A.
Macroeconomie / 22 aprilie 2009

Experţi ai FMI şi CE vor veni pe 10 iulie la Bucureşti pentru o analiză a economiei româneşti, iar dacă veniturile vor fi mai mici decât cele prognozate, o nouă rectificare bugetară ar putea fi realizată în trimestrul III, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheroghe Gherghina.

"Experţii Fondului şi cei ai Comisiei Europene vor veni la Bucureşti pe 10 iulie şi vor face o analiză în detaliu asupra situaţiei încasării veniturilor şi asupra cheltuielilor. Dacă se va ajunge la concluzia că veniturile pe tot anul nu se vor realiza se va face o scisoare suplimentară împreună cu reprezentanţii Comisiei şi cei ai FMI în care pot apărea noi măsuri pentru a ne încadra în deficitul bugetar prognozat de 4,6% din PIB. Dacă nu reuşim să realizăm veniturile prognozate vor cere ori alte măsuri de creştere a veniturilor, ori alte măsuri de reducere a cheltuielilor", a afirmat Gherghina, în faţa Comisiilor parlamentare de buget-finanţe.

El a precizat că, în cazul în care se va opta pentru o creştere a TVA pentru a creşte veniturile la buget, "există pericolul să avem o inflaţie galopantă şi să nu reuşim să ne încadrăm în criteriile de intrare în zona euro în 2012".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb