Fonduri europene pentru managementul urşilor bruni din ţara noastră

G.M.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Mediu / 29 iulie

Fonduri europene pentru managementul urşilor bruni din ţara noastră

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor au lansat ieri, proiectul "Implementarea planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România".

"Vorbim de o temă care ne preocupă pe toţi în aceste zile, anume populaţia de urşi şi interacţiunea cu oamenii. Rezolvăm prin fonduri europene o problemă care trenează de mai mulţi ani. După cum ştiţi în 2016 s-a luat decizia de a se interzice vânătoarea de urşi şi prezumţia la acel moment era aceea că există un pericol de exces în ceea ce priveşte vânătoarea. Altă prezumţie era că evaluările populaţiei de urşi nu erau bazate pe cifre foarte solide, urmând să se facă un recensământ pe baze ştiinţifice. Nu s-a întâmplat nimic în continuare, guvernele care au venit ulterior nu au făcut nimic pe acest subiect, astăzi abia avem acest proiect", a declarat ministrul Cristian Ghinea.

Planul de acţiune va fi derulat cu sprijinul fondurilor europene, având o finanţare de 53.598.950 lei prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM) şi include noi măsuri menite să reducă conflictele om-urs şi să menţină pe termen lung starea de conservare a acestei specii şi a habitatului său.

Proiectul privind conservarea populaţiei de urs brun va fi implementat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea".

Prin proiect va fi monitorizată şi estimată genetic populaţia de urs brun şi vor fi achiziţionate şi instalate sisteme de protecţie a animalelor domestice, a culturilor agricole şi a bunurilor materiale. Proiectul prevede, de asemenea, înfiinţarea unui complex pentru îngrijirea, reabilitarea şi protecţia ursului brun, concomitent cu creşterea gradului de educare, informare, comunicare şi conştientizare a populaţiei cu privire la ecologia şi managementul speciei de urs brun.

"Amprenta genetică este cea mai exactă metodă din lume de estimare a populaţiei de urşi. Acest proiect este şi o premieră ştiinţifică: metoda nu a mai fost aplicată niciodată pe o populaţie atât de mare de urşi, aşa cum este cea a României. Totodată, este primul proiect finanţat din fonduri europene pentru managementul populaţiei de urşi. Fiecare probă va avea coduri de bare şi va fi introdusă într-o aplicaţie informatică, devenind bază ştiinţifică şi de analiză", a spus Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

187 situri natura 2000 au drept obiectiv de conservare menţinerea populaţiei de urs brun şi a habitatului său, într-o stare de conservare favorabilă, în coexistenţă cu oamenii. Proiectul se va finaliza în decembrie 2023.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bursa si dl Make, va transmit o stire pe care o puteti frumos transforma intr-un articol contra trustului Pro, mai vechi amici.

     

    Stirile ProTV 4 oct 2016: "Ordinul care permitea vanarea a 1700 de ursi si lupi, retras dupa reportajul ProTV. Doar SUAS va mai putea impusca animale 

    Ordinul de ministru care ar fi dat liber la vanat 1.700 de animale din specii protejate a fost retras. 

    Ministrul Mediului, Cristiana Palmer, a anuntat ca va infiinta Serviciul de Interventie pentru Animale Salbatice - SUAS - format din jandarmi. Doar aceasta va avea dreptul sa mai impuste ursi lupi sau pisici salbatice. Iar asta se va intampla doar acolo unde salbaticiunile creeaza probleme si numai daca NU se poate reloca animalul. 

    Practic, cotele de vanatoare nu vor mai fi la cheremul vanatorilor, iar acestia nu mai pot vana astfel de exemplare. Decizia vine dupa protestul mai multor ONG-uri si dupa ce Stirile PROTV au aratat ca de 10 ani incoace studiul care stabilea cotele de vanatoare este coordonat... de vanatori. 

    Tot vanatori sunt si cei din Academia Romana, care au avizat pana acum cotele de vanatoare. 

     

    Ordinul de ministru, ca sa poata sa fie aprobat, trebuia in final sa aiba avizul Academiei Romane. Am trimis la Academia Romana atat proiectul de Ordin de ministru, cat si studiul si rezolutia grupului de lucru inca din 21 septembrie, in aceeasi zi in care l-am pus in consultare publica, si am asteptat raspunsul, care a venit astazi (marti, n.r). Pot sa va spun ca este pentru prima data cand Academia Romana a decis sa dea un aviz negativ pe acest studiu si pe acest Ordin de ministru. Acest lucru nu s-a intamplat deloc in ultimii 9 ani. (...) Am decis, in primul rand, ca voi suspenda procedura pentru declararea acestui Ordin de ministru. Academia s-a pronuntat astazi negativ, dar deja luasem aceasta decizie. in al doilea rand, pentru ca avem obligativitatea de a ne asigura ca siguranta populatiei este in bune conditii, am gandit o interventie in cativa pasi. Pe termen foarte scurt vreau sa cream un Serviciu de Urgenta pentru Animale Salbatice (SUAS), pe care il gandim in colaborare cu Ministerul de Interne ”, a precizat ministrul." 

    Iata cum activismul idiotic al celor de la Stirile ProTV, in frunte cu prompterista Esca, a dus la moartea de zeci de oameni in ultimii 2-3 ani. 

    1. Pe termen foarte scurt vreau sa cream un Serviciu de Urgenta pentru Animale Salbatice (SUAS), pe care il gandim in colaborare cu Ministerul de Interne ”, a precizat ministrul." :-)...Pai cei mai infocati vanatori sunt in Ministerul de Interne si tu pui lupul paznic la oi:-)...Mai nou orice in tara asta se face cu structuri militare, Voturile si datele bancare cu STS, vanatoarea cu MAI, studiile cu SNSPA:-)

      Adica ecologistii useristi au interzis vanatoarea, ursii s-au inmultit, ataca tot mai des si multi oameni au suferit din cauza lor. Totul este din vina USR.

    Specialistii au calculat ce e depasit numarul de ursi iar politicienii,din condei,vor conservarea numarului.De acea nu merge bine in tara asta.Se stabilesc de unii care habar nu au dar se trezesc vorbind.Pentru ei ursul e mai impotant decat omul.Sa va fie rusine mincinosi si escroci nesimtiti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro