MFE contractează experţi BEI pentru implementarea proiectelor din transport şi mediu
F.A.Fonduri Europene / 24 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 24 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 24 septembrie 2013
Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European a votat, în această dimineaţă, cu o "majoritate covârşitoare" în favoarea propunerii Comisiei Europene de extindere cu un an a termenului pentru dezangajarea fondurilor europene alocate României şi Slovaciei, a declarat astăzi premierul Victor Ponta, potrivit unui comunicat de presă.
F.A.Fonduri Europene / 13 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 13 septembrie 2013
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a semnat recent Acordul pentru finanţarea programului "Burse şi cooperare interinstituţională", din cadrul mecanismului financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014 (SEE), ce pune la dispoziţia României fonduri de peste 4,4 milioane euro, conform unui comunicat trimis redacţiei.
F.A.Fonduri Europene / 10 septembrie 2013
F. A.Fonduri Europene / 6 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 2 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 21 august 2013
F.A.Fonduri Europene / 5 august 2013
George Marinescu
A CONSEMNAT GEORGE MARINESCU
A consemnat George Marinescu.
I.Ghe.
A consemnat George Marinescu.
Emilia Olescu
![]() | 5.0795 |
![]() | 4.3468 |
![]() | 5.4530 |
![]() | 5.8584 |
![]() | 470.5238 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 28 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 februarie
ALEXANDRU SÂRBU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALEXANDRU SÂRBU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (with some contributions from MAKE) (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANDRE CAPPON (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂLIN RECHEA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)