Fonduri Europene

4 noiembrie 2013

MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE: A fost adoptată o nouă măsură pentru implementarea proiectelor POS Transport şi POS Mediu

F. A.Fonduri Europene / 31 octombrie 2013

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a precizat că valoarea minimă a certificatelor interimare de plată care pot fi decontate în cadrul contractelor de lucrări finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) şi prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) a fost stabilită la 150.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Fonduri de 650 milioane lei pentru plata beneficiarilor POS CCE şi POS DRU

F.A.Fonduri Europene / 31 octombrie 2013

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a declarat că Guvernul României a aprobat, în cadrul şedinţei de ieri, alocarea de fonduri în valoare de 650 milioane lei pentru plata beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo