Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri că nu consideră că poartă vreo răspundere pentru modul în care a gestionat activitatea Ministerului Justiţiei, potrivit unei intervenţii la Antena 3, de la care transmitem cele ce urmează.
„Orice formă de răspundere trebuie antrenată pe baza unor fapte imputabile şi dovedite. Sigur că orice ministru răspunde în măsura în care nu a reuşit să finalizeze proiectele începute, dar aceasta este o altă discuţie. Răspunzând punctual, nu cred că am vreo răspundere pentru modul în care am gestionat activitatea Ministerului Justiţiei”, a afirmat Tudorel Toader.
Referindu-se la anunţul premierului Ilie Bolojan privind constituirea unui grup de lucru care să analizeze situaţia din justiţie, fostul ministru a subliniat că din această structură ar trebui să facă parte „oameni care ştiu carte, care cunosc mecanismele statului de drept şi care sunt de bună-credinţă”.
În ceea ce priveşte acuzaţiile potrivit cărora, prin înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), magistraţii nu ar mai răspunde pentru faptele lor, Tudorel Toader a precizat că această structură nu a fost iniţiativa Ministerului Justiţiei sau a Guvernului, ci rezultatul unei iniţiative parlamentare. El a arătat că SIIJ a fost creată de o comisie specială şi aprobată prin Legea nr. 107/2018.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 18:05)
Gargamel,lacheu executant al lui Dragnea,stalp al USL!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 18:06)
iexact.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 18:08)
si cand te gandesti ca asta a incercat sa scape toti infractorii prin OUG 13 impreuna cu Ciordache.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 19:02)
Bine ma !! acuma ii cinstit, milioanele alea de euro, trebuie demonstrate, SRI doarme pe dosare, aia poarta vina, ca ii acopera pe infractorii din magistratura
3. twodorel
(mesaj trimis de Bubico în data de 12.12.2025, 19:36)
Ce pretentii poti sa ai de la un bobos jegos care a facut absolut tot ce i-a dictat stapanul sau dragnea?
4. Altă întrebare?
(mesaj trimis de Statul paralel în data de 13.12.2025, 04:54)
Coada de topor a PSD din perioada Dragnea.
Din pacate, din acea perioadă a mai rămas Grindeanu pe cai mari.
Dacă îl întrebam pe Grindeanu care a fost treaba cu justiția, pe vremea când a fost el prim-ministru, o să avem parte de un întreg spectacol de grimase, scremete și gemete...în stilul lui caracteristic, atunci când jurnaliștii îl prind la înghesuială.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de sabin în data de 13.12.2025, 07:40)
Perfect spus!
5. fără titlu
(mesaj trimis de sabin în data de 13.12.2025, 07:44)
Abia astept sa vina Codruta si sa-l intrebe de sanatate si de fiu-sau!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2025, 11:48)
ce hram de jigodie porti , Tudorele !
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2025, 16:14)
a studiat atat de mult , a strans diplome, functii, onoruri si daca-l scuturi este doar un limax