FOSTUL PREŞEDINTE AL ANAF:Şerban Pop fost prins în Italia

A.M.
Politică / 25 iulie 2018

Şerban Pop

Şerban Pop

Fostul preşedinte al ANAF Şerban Pop, urmărit general după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a fost prins în Italia. El se află în Penitenciarul Como, Regiunea Milano, relatează News.ro.

Surse judiciare au declarat, astăzi, că în cursul zilei de marţi, în Como - Regiunea Milano (Italia), în urma schimbului de date şi informaţii şi a unei acţiuni poliţieneşti, a fost depistat Şerban Pop, fostul preşedinte al ANAF.

"Se va aplica mandatul european de arestare, urmând ca instanţa din Italia să se pronunţe asupra executării mandatului şi predarea acestuia către România, după transmiterea documentaţiei necesare de către instanţa din România", au precizat sursele citate.

Fostul şef al ANAF Şerban Pop a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fiind menţinută decizia de la instanţa de fond. În acelaşi dosar, instanţa supremă a menţinut, în iunie, decizia instanţei de fond în cazul lui Horia Simu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă.

Potrivit surselor, "la data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus", au arătat procurorii în rechizitoriu.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

26 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9427
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1775
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4791
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.2027

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro