Fostul preşedinte columbian a anunţat că o instanţă a Curţii Supreme a ordonat reţinerea sa

S.B.
Internaţional / 5 august 2020

Fostul preşedinte columbian a anunţat că o instanţă a Curţii Supreme a ordonat reţinerea sa

Fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe a anunţat marţi că o instanţă a Curţii Supreme a ordonat reţinerea sa, în cadrul unei investigaţii privind influenţarea unor martori şi fraudă, informează news.ro.

Potrivit sursei citate, Uribe, un mentor al preşedintelui Ivan Duque, care în prezent este senator, a declarat în repetate rânduri că este nevinovat şi a pus sub semnul întrebării independenţa curţii.

La ora transmiterii ştirii instanţa nu îşi publicase decizia şi nu este clar dacă Uribe, o figură politică controversată, va fi în arest la domiciliu sau în spatele gratiilor.

"Privarea mea de libertate provoacă o tristeţe profundă soţiei, familiei mele şi columbienilor care consideră că am făcut ceva bun pentru ţară", a scris Uribe pe Twitter.

Decizia Curţii Supreme va marca primul caz din Columbia în care s-a ordonat reţinerea unui preşedinte.

Duque l-a susţinut în repetate rânduri pe Uribe şi a spus că acestuia ar trebui să i se permită să se apere în libertate.

Cazul are legătură cu un conflict vechi între Uribe, care este de orientare de dreapta, şi senatorul de stânga Ivan Cepeda.

În 2012, Uribe l-a acuzat pe Cepeda că ar fi orchestrat un complot pentru a-l asocia cu grupări paramilitare de dreapta.

În 2018, instanţa a declarat că Cepeda a colectat informaţii de la foşti luptători în cadrul activităţii sale şi că nu a plătit sau presat foşti paramilitari, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb