Franks (FMI): Suntem dispuşi să fim flexibili, deoarece situaţia economică a României s-a înrăutăţit

F.A.
Macroeconomie / 30 iulie 2009

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a declarat joi, la finalul discuţiilor de la Ministerul Finanţelor, că reprezentanţii Fondului sunt dispuşi să fie flexibili în negocieri, în condiţiile în care situaţia economică s-a înrăutăţit.

"Suntem la începutul discuţiilor şi evaluăm programul macroeconomic. În discuţiile de azi (joi n.r.) am avut în vedere modul în care s-a înrăutăţit situaţia economică şi efectul asupra bugetului. Suntem dispuşi să fim flexibili, deoarece situaţia economică s-a înrăutăţit", a spus Franks.

Pe de altă parte, el a precizat că nu poate vorbi despre noi ţinte fixate guvernului român şi că "nu putem avansa cifre exacte momentan".

O misiune a FMI, condusă de Jeffrey Franks, se află începând de miercuri în România în scopul evaluării modului în care ţara noastră a îndeplinit angajamentele asumate prin acordul de împrumut semnat în luna martie. Concluziile vor fi prezentate la finalul misiunii, ce se va derula până în 10 august.

Board-ul FMI va decide dacă angajamentele asumate au fost îndeplinite de autorităţile române, condiţie de care depinde acordarea celei de-a doua tranşe a împrumutului, de circa 1,9 miliarde euro. Valoarea primei tranşe a fost de 5 miliarde de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb