Franks: Rata şomajului ar putea ajunge la 10% în 2010, deşi economia este la finalul căderii libere

F.A.
Macroeconomie / 7 noiembrie 2009

Rata şomajului ar putea ajunge la un vârf de 10% în România în prima parte din 2010, în condiţiile în care economia se află în prezent "la finalul căderii libere", a spus vineri seară şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, la The Money Channel.

"Şomajul este la 8% şi va continua să crescă în prima jumătate din 2010. Nu aş fi surprins să ajungă la 10% în acea perioadă, înainte să înceapă să scadă", a spus Franks.

În acelaşi timp, el a apreciat că România se află "la finalul căderii libere" din punctul de vedere al contracţiei produsului intern brut (PIB).

"Cifrele pe trimestrul al treilea din 2009 ar putea arăta mai rău decât în trimestrul al doilea. Ultimul trimestru al acestui an va fi tot negativ, dar probabil va arăta mai bine, se va situa în apropierea nivelului minim. Cred că în primele trei luni din 2010 putem vedea o aplatizare, astfel încât T2 şi T3 să fie pozitive", a spus Franks.

El a subliniat însă că nivelul creşterii PIB va rămâne slab pentru întreg 2010.

În acelaşi timp, reprezentantul FMI a afirmat că rata creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar va continua să crească, însă în acest moment solvabilitatea ridicată oferă o plasă de siguranţă, situându-se în medie la 13%, semnificativ peste nivelul minim reglementat, de 8%.

"Nu s-a ajuns încă la vârf pentru creditele neperformante, acestea vor continua să crească în România", a spus Jeffrey Franks.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb