Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

Franţa susţine că Libanul ar putea să dispară ca stat dacă nu va avea un guvern curând

G.U.
Internaţional /

Jean-Yves Le Drian

Jean-Yves Le Drian

Franţa şi-a reiterat astăzi apelul la formarea rapidă a unui guvern şi la adoptarea de reforme "de urgenţă" în Liban, atrăgând atenţia că, în caz contrar, această ţară riscă să dispară, relatează AFP, conform Agerpres.

"Astăzi, riscul este dispariţia Libanului, aşa că trebuie luate aceste măsuri", a spus ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian la postul de radio RTL.

După vizita preşedintelui Emmanuel Macron, care s-a deplasat la 6 august la Beirut, la două zile după explozia uriaşă care a zguduit oraşul, şeful diplomaţiei franceze a subliniat că aceste reforme nu pot fi făcute de clasa politică actuală, contestată de libanezi.

"Se fagocitează între ei pentru a obţine un consens asupra inacţiunii. Acest lucru nu mai este posibil şi o spunem cu tărie", a declarat Jean-Yves Le Drian.

"Preşedintele republicii a spus-o când s-a aflat în Liban la 6 august şi o va spune din nou când va fi la Beirut marţi", a adăugat el.

"Fiecare ştie ce trebuie să facă, dar nu mai există guvern în acest moment în Liban", a continuat el. Premierul libanez Hassan Diab şi echipa sa au demisionat pe fondul criticilor de neglijenţă generală după explozia în port a mai multor mii de tone de nitrat de amoniu care a făcut circa 180 de morţi şi a distrus cartiere întregi din Beirut.

La peste două săptămâni de la demisia guvernului Diab, preşedintele Michel Aoun nu a fixat încă data consultărilor parlamentare pe baza căror ar urma să fie desemnat un nou şef al guvernului, pe fondul divergenţelor între partidele tradiţionale care controlează legislativul.

"Trebuie să se facă un guvern şi trebuie să se facă repede, pentru că există o urgenţă, deopotrivă umanitară şi sanitară (...) şi apoi urgenţa politică, dacă vrem ca această ţară să reziste", a insistat ministrul afacerilor externe.

"Această ţară este pe marginea prăpastiei. Jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, tineretul este dezorientat, şomajul este înspăimântător, inflaţia este stupefiantă", a spus el.

De aceea, trebuie format un "guvern de misiune" care să poată pune rapid în aplicare "reforme indispensabile, pentru că altfel comunitatea internaţională nu va răspunde apelului", a reiterat Jean-Yves Le Drian.

"Nu vom semna un cec în alb pentru un guvern care nu pune în aplicare reformele pe care toată lumea le ştie", a insistat el, invocând în special reforma serviciilor publice şi a sistemului bancar.

Pe alt plan extern, Jean-Yves Le Drian s-a declarat uluit de faptul că Rusia nu are o abordare transparentă în legătură cu posibila otrăvire a opozantului Aleksei Navalnîi şi a adăugat că miniştrii de externe din Uniunea Europeană vor discuta despre subiect în această săptămână, potrivit Reuters.

Navalnîi este în comă indusă medical la un spital din Berlin unde a fost transportat sâmbătă după ce a căzut bolnav în timpul unui zbor în Rusia. Clinica germană susţine că primele examinări medicale indică o otrăvire, în timp ce medicii ruşi care l-au tratat pe Navalnîi într-un spital din Siberia au contrazis diagnosticul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

19 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5464
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3917
Gram de aur (XAU)Gram de aur254.7806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
ROMANIAN ENERGY DAY 2020
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie