Primarul general al Capitalei a afirmat, într-o emisiune de la Antena 3, că a fost "blocată" de proprii colegi din PSD în ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare a Bucureştiului.
"Îmi pare rău că îi supăr pe unii dintre colegii mei când repet de fiecare dată, dar este normal să spunem adevărul, nu trebuie să-i minţim pe oameni. Eu am fost blocată inclusiv de către colegii mei din PSD. Îmi pare rău că domnul Dragnea este unde este, dar dumnealui personal a impus miniştrilor Transporturilor să nu mă ajute, pentru a nu creşte politic şi pentru a nu pretinde să preiau partidul sau să doresc să candidez la prezidenţiale. S-a dovedit că eu nu am avut în intenţie nici să preiau partidul, nu am vrut să fac un astfel de joc meschin şi nu am vrut nici să candidez la prezidenţiale" a afirmat Gabriela Firea
"Eu aş fi fost cu siguranţă pentru echipa condusă de Marcel Ciolacu, nu văd în acest moment alternativă şi să spun şi de ce: a începe să ne batem între noi, a începe să arătăm că noi suntem mai capabili unul despre celălalt, înseamnă să facem implozie. Partidul oricum este într-un moment foarte greu, într-un moment dificil. (...) Dacă ambiţiile noastre sunt mai mari decât dorinţa de a reforma acest partid înseamnă că ne merităm soarta şi vă spun de pe acum: Nu voi rămâne într-o echipă care dă dovadă de faptul că vrea să se autodistrugă. În momentul în care voi sesiza că cei care sunt la conducerea acestui partid se îndepărtează în totalitate de ceea ce doresc oamenii..." mai spune Firea.
Ea a explicat astfel că nu rămâne în PSD dacă partidul se va îndepărta de oamnei.
"Mă voi retrage din PSD în momentul în care voi observa că ajung la conducerea acestei formaţiuni politice oameni care ţin mai mult la proiectul lor personal, la ambiţiile lor politice de mărire şi mai puţin la cetăţeni, mai puţin la români şi mai puţin la echipă" a spus Firea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2020, 18:13)
In vremurile vechii, sobolanii agitati pe o corabie era primul semn ca aceea corabie incepe sa ia apa. Tot ei erau primi care incercau sa se salveze cand aceea corabie incepe sa se scufunde! De atunci si pana astazi, nu s’a schimbat nimic, sobolani tot sobolani sunt (ca in doua ca in patru picioare) corabiile tot corabii sunt (chiar daca imbraca mai multe forme) … apa tot apa … doar marinarii se mai rotesc pe la conducerea lor, ajungand fara sa isi dea seama capitani.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2020, 20:34)
deci apa intra sub fusta apoi incepe sa creasca la nivel de stringere de gargara si apoi urmeaza cedarea nervoasa si DEMISIA !!!
Firea buna cu care se tinea firea numai e buna se duse cu corabia fara de aia care se cred ca sint acolo in functie de capitani.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de . Mulțumesc pentru istorie în data de 02.03.2020, 00:04)
Nu înțeleg.!. în antichitate șobolanii erau ca acum ?!. Tot Roșu- bolșevic la culoare .?!.. și căpitanii cum vindeau la fier vechi Corăbiile.? Păi erau din stejar, nuuu.? . Dar ciobanul Bucur întemeietorul acestui oraș, s-a răsucit în groapă sub domnia lu' Găbița, primul primar cu fusta.? Ea s-a autodenumit la TV " Primarul General al României" . Eu o mai vreau încă 2 mandate... îmi place să vină vaporul până în Piața Universității.. că a promis... port la Dunăre.! . Și Bucureștiul să nu mai poarte rușinosul renume de " Micul Paris".. ci cum a zis Găbița va fi " Marele Voluntari". Dacă o votez îmi schimbă pe gratis actele de identitate, numărul la trotinetă..
2. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 01.03.2020, 20:24)
D-na Firea acum incearca sa se disculpe si baga vina pe Dragnea.,ca vezi doamne nu a ajutat-o ,bineinteles financiar. De ce vreti dvs. ajutor de la Guvern, doar si dvs ca si multe alte orase mari din tara au Bugetul lor propriu,din taxe si impozite locale. Cum ati gospodarit acest Buget ???, deoarece lucrari importante nu prea ati facut. Din afirmatiile multora ati risipit bani ,ati externalizat anumite servicii,formand tot felul de societati cu noi posturi de conducere, ati mai dat bani pe la Catedrala Neamului, de parca asta ar fi fost urgenta bucurestenilor. Si uite asa adunate leu cu leu v-ati trezit cu mare deficit Bugetar si acum va plangeti ca nu v-a ajutat Guvernul. Eu zic ca dvs, nu din PSD trebuie sa va dati demisia ci din functia de Primar General al Capitalei.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2020, 20:38)
Scurt si la obiect.
De data asta zaza ai zumzait cu o unda laser ce strapunse tot si mai ales firea asta murdara....
2.2. lu' Tov.* Scurt și la obiect* (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Cartonaș roșu, redacția te rog! în data de 02.03.2020, 00:42)
... " mai ales firea asta murdară" Eu citesc și nu înțeleg,... te referi la primăriță.?! Trebuia să scrii cu ' F' mare..! Sau zici că ZAZA are o fire murdară.? Rușinos în ambele variante, dar și pentru zumzăie, rază laser, străpungere..! Înapoi la vestiare, eliminat.!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2020, 07:02)
din firea mea putina handicapata te citez cartonas rosu la obiect si sa-ti spun sa maninci si tot ce ti-a cazut pe piept !!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ion în data de 01.03.2020, 21:00)
In loc sa se planga, sa dea vina pe altii ar trebui sa spuna ce a facut dansa efectiv si publice toate cheltuielile facute de Primaria capitalei.
Ar trebui sa ia exemplu de la primarii din Cluj-Napoca, Oradea, etc. Din pacate Clujul tinde sa se impuna ca o capitala de facto a Romaniei.
Dansa a fost interesata de putere, de promovarea ei personala si nu de problemele de fond ale capitalei.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2020, 10:09)
Adica de departe cel mai bogat oras din Ro trebuie sa primeasca bani de la buget? D na Firea a cerut guvernului TOT fondul de.rezerva al guvernului, dupa ce tocase banii pe firmele de stat degeaba ale primariei si pomeni electorale gen voucere penteu orice! Si acum tot rostogoleste datorii imense, si tot vrea bani, mai multi bani! D na Firea, banii Bucurestiului sunt mai mult decat destui, daca ai fi un administrator corect! Dar nu esti...