Garanţii suplimentare în programul "Prima Casă 2" pentru "Banca Românească"

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 octombrie 2010

Banca Românească a primit garanţii suplimentare în cadrul programului "Prima Casă 2", în valoare de peste 16 milioane euro, în urma unei noi redistribuiri efectutată de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCMM), la începutul lunii în curs, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de credit.

Astfel, plafonul total acordat "Băncii Româ-neşti" în programul "Prima Casă 2" se ridică la 70 milioane euro, din care până la finalul lunii septembrie au fost folosiţi 45.609.075 euro, un volum important de credite fiind în procesare, arată reprezentanţii băncii. Numărul total de aplicanţi în programul "Prima Casă 2" se ridică la peste 3.500, valoarea medie a unui credit contractat prin acest program fiind de aproximativ 38.000 euro, în marea majoritate a cazurilor fiind preferate apartamentele cu două camere, în blocuri vechi.

Costurile creditelor de la "Banca Românească" sunt EURIBOR la trei luni plus 3,95% şi respectiv ROBOR la trei luni plus 2% la care se adaugă contravaloarea comisionului de gestiune datorat către FNGCIMM. Acest comision de gestiune este suportat în avans de bancă şi recuperat de la client sub forma unui comision lunar aplicat la soldul creditului.

Orientativ, pentru un credit de 57.000 de euro, contractat pe o perioadă de 30 de ani, în condiţiile actuale de preţ (valoarea actuală a euribor-ului), rata lunară va fi de 315 euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb