Genpact îşi extinde prezenţa în România

F. A.
Companii / 24 martie 2010

Genpact Limited, lider în domeniul managementului proceselor de business, a anunţat azi extinderea prezenţei sale în România prin închirierea unui nou spaţiu în Cluj-Napoca, ca parte a strategiei companiei de creştere pe piaţa din Europa de Est. Noul sediu va fi operaţional în luna iulie a acestui an.

Prin extinderea capacităţii din Cluj-Napoca, una dintre cele mai dinamice locaţii pentru companie în Europa, Genpact continuă să investească pe piaţa românească, principalii factori fiind atât potenţialul forţei de muncă la nivel local, cât şi infrastructura şi costurile optime de operare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Suntem foarte încântaţi să continuăm investiţiile în extinderea noastră în România, ţară care s-a dovedit a fi o resursă fantastică de talent pentru noi şi pentru clienţii noştri în cei peste 5 ani de când suntem prezenţi aici. Anul acesta ne propunem să creăm câteva sute de noi locuri de muncă în România, fiind astfel unul dintre cei mai activi angajatori la nivel local în 2010", afirmă Patrick Cogny, CEO Genpact Europe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb