George Simion: "În faţa voastră este viitorul preşedinte al României"

F.D.
Politică / 25 august

George Simion: "În faţa voastră este viitorul preşedinte al României"

Preşedintele AUR George Simion a afirmat sâmbătă, în discursul rostit în cadrul Conservative Political Action Conference (CPAC), din Mexic, că este nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste din întreaga lume pentru a apăra valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa în Dumnezeu, relatează News.ro.

El le-a transmis participanţilor că în faţa lor este "viitorul preşedinte al României", subliniind că anul 2024 este anul schimbării, anul în care "forţele politice conservatoare au şansa de a opri avântul politicilor anormale promovate de partidele de stânga şi socialiste". Simion şi-a exprimat speranţa că alegerile din SUA vor fi câştigate de Donald Trump apreciind că victoria acestora va schimba politica mondială în bine şi "va aduce din nou speranţă celor care cred în libertate, naţiune şi Dumnezeu". "Să fim luptători, nu marionete! Să construim acea lume a statelor suverane şi libere la care am visat!", a mai afirmat Simion.

"Noi, conservatorii, suntem cei care ne revoltăm împotriva celor care vor să ne calce în picioare drepturile, libertăţile, valorile noastre (...) Avem nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste de pretutindeni. Este timpul să ne dăm mâna şi să ne apărăm valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa noastră în Dumnezeu. În faţa atacurilor politice din partea stângii şi a neo-marxiştilor, trebuie să fim puternici. Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preţ pentru noi: Dumnezeu, naţiunea, familia şi libertatea. Avem datoria de a proteja tot ce ne este drag, de a lupta pentru normalitate într-o lume care încearcă să ne impună anormalitatea", a spus preşedintele AUR.

Acesta a mai afirmat că, în comunism, lumea occidentală reprezenta pentru români lumea liberă, precizând: "Este foarte ciudat pentru generaţia mea să recunoască faptul că o nouă formă de marxism şi leninism şi dictatură vine tocmai din ţări care odată erau considerate libere".

Potrivit acestuia, "astăzi suntem nevoiţi să învăţăm noul limbaj represiv al neomarxismului şi să acceptăm, în acelaşi timp, pe lângă terminologia diabolică, reguli, obligaţii, limitări ale libertăţilor noastre".

George Simion a făcut referire în discursul său şi la anul electoral 2024, spunând că este anul schimbării, anul în care "forţele politice conservatoare au şansa de a opri avântul politicilor anormale promovate de partidele de stânga şi socialiste".

"În Statele Unite, Donald Trump duce o bătălie crucială, una pe care ştim că o va câştiga, influenţând astfel politica mondială în bine. El va îndrepta, sperăm, erorile din ultimii ani şi va aduce din nou speranţă celor care cred în libertate, naţiune şi Dumnezeu", consideră Simion.

Liderul AUR a subliniat că în România ne aflăm într-un moment de cotitură similar.

"Anul acesta, avem alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Voi fi în turul doi al alegerilor prezidenţiale, unde cel mai probabil mă voi confrunta cu candidatul socialist. În faţa voastră este viitorul preşedinte al României!", a transmis George Simion conservatorilor prezenţi la CPAC Mexic.

În finalul discursului său, George Simion a adăugat că prin intermediul conservatorilor din întreaga lume "se joacă viitorul naţiunilor" lor.

"Un politician care îşi trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă de pe urma căreia nu va rămâne decât o jalnică amintire. În schimb, un om politic care se sacrifică pentru binele ţării va fi o efigie căreia semenii îi vor păstra o memorie vie. Să fim luptători, nu marionete! Să construim acea lume a statelor suverane şi libere la care am visat!", a conchis George Simion.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Fereasca Dumnezeu si apara de hauristul asta!!!!!

    1. Vom avea un presedinte surpriza, care nu va fi de la PSD si nici de la PNL.

    Singura lui șansă este o finala cu Ciolacu... dar asta-i si marea șansă a Ciolacului.

    Vise maica!  

    George, presedinte va fi un suveranist, dar NU tu! Ti s-a mai transmis sa-ti vezi lungul nasului, ca nu tu esti Alesul lui Dumnezeu, ci "un om din multime", care isi va anunta candidatura in curand, dar ai contiuat cu megalomania! Daca vrei ca AUR sa ajunga la guvernare, fa pasul inapoi, ca esti prea mic pentru un razboi atat de mare. Unui singur roman i s-a prezis ca va ajunge presedinte, dar nu este niciunul dintre cei care si-au anuntat candidatura sau dintre cei vehiculati ca posibili candidati.

    1. Adevarul este ca multi au aparut de nicaieri:Ciolos,Dancila,Ciuca, Ciolacu,Simion,Sosoaca(sa vedem pe cine ne mai baga pe gat)insa daca stai bine sa te gandesti,ei erau acolo in partide,lucrau din umbra,erau anonimi pentru ,,gloata"!

    Are costum de presedinte, dar n-are stofa de presedinte. :)))

    1. Costumul lui este la Kremlin.

    Succes băiete, te susținem !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb