Germania, îngrijorată de reducerea trupelor americane în Afganistan

S.B.
Internaţional / 18 noiembrie 2020

Germania, îngrijorată de reducerea trupelor americane în Afganistan

Guvernul german se declară "deosebit de îngrijorat" de impactul pe care l-ar putea avea reducerea anunţată a trupelor americane, în ianuarie 2021, asupra "avansării negocoerilor de pace" din Afganistan, informează news.ro.

"Suntem deosebit de îngrijoraţi de ceea ce anunţul american ar putea să însemne pentru avansarea negocierilor de pace din Afganistan", a declarat azi, într-o conferinţă de presă, ministrul german de Externe Heiko Maas,subliniind că acest proces abia a început.

Pentagonul a anunţat marţi că Statele Unite îşi vor reduce numărul militaruilor în Afganistan la 2.500 în ianuarie 2021 - cel mai mic contingent american din două decenii de război.

Negocieri de pace sunt în curs între talibani şi Guvernul afgan, în urma Acordului de la Doha încheiat de Washington cu insurgenţii, care prevede o retragere a trupelor americane până la jumătatea lui mai 2021.

"După ani de război, cele două părţi s-au aşezat la masa negocierilor şi au început să discute în mod constructiv", a subliniat Maas.

"Nu trebuie să punem obstacole suplimentare în (acestui proces), pe care o retragere pripită din Afganistan le-ar antrena cu siguranţă", subliniază el.

Germania, care are un contingent la faţa locului de 1.300 de militari în baza mandatului NATO, examinează "consecinţele" pe care le poate avea anunţul american asupra trupelor sale şi mai ales asupra "securităţi lor", a anunţat şeful diplomaţiei germane, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sa suplimenteze Germania cu trupe! Sa-i cheme si pe austrieci,elvetieni si irlandezi,care nu sunt in Nato,ca sa-i ajute! Bagati mana in buzunar,inzestrati-va armata si implicati-va mai mult in mentinerea pacii la nivel mondial dar mai ales in estul Europei! Nu va mai ascundeti mereu in spatele fratelui cel mare,lasilor!

    1. Germania vrea sa scoata castanele din foc cu mana altuia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb