Germania vrea să-şi reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la vară

G.U.
Internaţional / 25 martie 2022

Germania vrea să-şi reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la vară

Ministerul german al Economiei vrea să reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia precum şi dependenţa de cărbunele şi gazele naturale ruseşti, informează un articol publicat astăzi în cotidianul Der Spiegel citând un document elaborat de Ministerul Economiei de la Berlin, transmite Reuters.

"Până la mijlocul acestui an, importurile de petrol rusesc în Germania ar urma să se reducă la jumătate. Până la finele anului, intenţionăm să fim aproape independenţi", se arată în documentul citat de Der Spiegel. În paralel, gazele naturale ruseşti ar urma să reprezinte doar 30% din importuri până la finele anului, faţă de peste jumătate în prezent, iar achiziţiile de cărbune rusesc ar urma să înceteze până la toamnă, susţine Der Spiegel.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să susţină o conferinţă de presă pe tema securităţii enegetice la ora locală 9:30.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat Germania şi aliaţii săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice astfel încât blocul comunitar să îşi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele SUA, Joe Biden, urmează să anunţe vineri un acord politic care va deschide calea pentru majorarea importurilor de gaze lichefiate din SUA. Acordul politic oferă o platformă pentru acordurile comerciale care vor trebui încheiate pentru ca livrările de gaze lichefiate să demareze.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb