Grindeanu compară actuala coaliţie de guvernare cu fosta CDR

S.B.
Politică / 21 februarie

Grindeanu compară actuala coaliţie de guvernare cu fosta CDR

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu face comparaţie dintre actuala coaliţie de guvernare şi Convenţia Democrată care a guvernat România în perioada 1996-2000, perioadă după care Partidul Naţional Ţărănesc - Creştin democrat, principala formaţiune politică a acelei alianţe, nu a mai reuşit să treacă pragul electoral. El spune că nu i-ar fi milă dacă PNL ar ieşi din istorie, ci chiar crede că ar trebui să iasă din istorie, din istoria parlamentară actuală, aşa cum au păţit ţărăniştii, informează news.ro.

"M-am întâlnit în Parlament şi am discutat şi cu parlamentari liberali. Să ştiţi că au fost foarte mulţi care au venit la mine - dacă cer dovezi pot să le dau, cu nume şi prenume, aş evita astăzi - şi care mi-au spus, şi nu speculez cu nimic, că dacă ar fi vot secret ar vota "pentru"", a afirmat deputatul Sorin Grindeanu, referindu-se la votul de la moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, dezbătută la începutul acestei săptămâni şi care a fost respinsă în Legislativ.

El face comparaţia între actuala coaliţie de guvernare şi Convenţia Democrată, susţinând, în acest context, că nu ar avea "emoţii" dacă PNL ar avea soarta PNŢCD, care a ieşit de pe scena parlamentară după perioada de guvernare 1996-2000.

"Ar vota pentru. Asta-mi arată un semnal: că această coaliţie, şi se şi vede, la 50 de zile, 60 de zile de la învestirea Guvernului scârţâie din toate încheieturile. Am mai trăit, eu am intrat în politică în 1996, eram student şi am mai trăit un experiment de tipul acesta şi anume acea mare coaliţie formată din CDR, USD şi cred că şi UDMR, 96-2000 cu celebre consiliu de coordonare politic şamd care a dus în anul 2000 la un dezastru politic pentru cei care erau principalii factori politici şi decidenţi politici în acea coaliţie şi anume Partidul Naţional Ţărănesc. Nu-mi e milă că ar ajunge PNL-ul, să nu credeţi că am vreo emoţie dacă ar ieşi din istorie, chiar cred că ar trebui să iasă din istorie, din istoria parlamentară actuală, aşa cum au păţit-o liberalii (ţărăniştii - n.r.). Dar aş vrea ca prefiguratul eşec politic pe care îl vor avea să fie cât mai puţin, dacă se poate deloc, pe umerii românilor, să nu îl simţim", a afirmat Sorin Grindeanu duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul social-democrat susţine că îşi doreşte ca lipsa de dialog dintre preşedintele PNL Ludovic Organ şi primul ministru Florin Cîţu să fie doar aparentă.

"Înţeleg că e foarte importantă bătălia pentru congresul PNL din toamnă, înţeleg că se prefigurează, din tot ceea ce văd, o competiţie, între cei doi, dar pe români nu-i interesează asta. Pe români îi interesează să trăiască mai bine, pe români îi interesează să aibă siguranţa şi securitatea viitorului, nu că e Cîţu sau Orban preşedinte PNL. Nu asta e prioritar pentru români", a adăugat Grindeanu, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...iar eu compar actualul PNL cu fostul PDL: aceeasi ,,baieti destepti", cu aceleasi promisiuni desarte si cu aceeasi netarmuita ,,dragoste de tara"! Aceeasi Marie cu alta floare la palarie!

    poanta-i veche ....nu gasiti voi prosti vechi sau noi si creduli sa faceti ce ati facut cu CDR

    Comparatia e slaba(ea venind de la un securist betiv notoriu si instabil emotional), pt ca in realitate aceasta Coalitie neomarxista de astazi e cu mult mai toxica, mai incompetenta, mai iresponsabila si mai tradatoare, decat era la vremea ei, CDR, iar in plus, cel ce le gireaza ticalosia si impostura, este cel mai mizerabil vanzator, slugoi, calcator de Constitutie si libertatati ale romanilor, dintre toti presedintii de dupa '89, si anume, Robotul Plavanica!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro