Guvernanţii analizează metode de redresare ale turismului

A.D.
Politică / 7 iunie 2020

Guvernanţii analizează metode de redresare ale turismului

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că turismul este un domeniu a cărui redresare îi preocupă pe guvernanţi, fiind analizate mai multe variante de sprijin, potrivit Agerpres.ro.

Raluca Turcan a scris duminică, pe contul său de Facebook: "Am transmis la Sibiu mesajul clar de susţinere al Guvernului României. Turismul este o ramură a cărei redresare ne preocupă şi cu privire la care sunt în analiză posibilităţi de sprijin atât cu fonduri guvernamentale, cât şi cu fonduri europene. Este limpede, însă, că România trebuie să garanteze condiţii sigure atât pentru turişti, cât şi pentru operatori şi de aceea Executivul identifică paşi care să garanteze relansarea economică, dar şi siguranţa oamenilor".

Vicepremierul precizează că a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, cu preşedintele Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, Alin Chipailă, precum şi cu specialişti din domeniul organizării de evenimente şi al agenţiilor de turism, despre problemele cu care se confruntă în contextul COVID-19.

Postarea mai arată :"Evident, o parte dintre subiecte sunt deja în analiza Guvernului României, iar veştile, garantat, vor fi bune la momentul în care vom finaliza schemele de sprijin. Sunt, însă, şi elemente asupra cărora voi propune o consultare mai largă, de ce nu, chiar la Sibiu. În condiţii categorice de legalitate şi siguranţă vom organiza aici, în următorul interval, cu participarea responsabililor guvernamentali direcţi, încă o dezbatere care să permitâ unui număr mai mare de operatori să ne ofere puncte de vedere cu privire la măsurile din domeniul turistic".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ce sa-l mai redreseze, cand sub pretextul acestei Pande-escrocherii l-au falimentat si ingropat in mare parte!

    Caci unul dintre scopurile vizate de catre Iudele care ne conduc(pt ca asa ceva li s-a ordonat din afara) este acela ca toate afacerile romanesti ramase sa fie falimentate si preluate apoi gratis sau la preturi ridicol de mici, de asa-zisii "investitori straini", care nu sunt altceva decat niste "cioclii" ai economiilor nationale aflati in slujba Papusarilor oculti!  Cealalte 2 scopuri esentiale vizate au fost restrangerea sau suprimarea unor drepturi si libertati cetatenesti fundamentale, precum si punerea la cale de catre securisti si guvernanti a unor tunuri economice si financiare in favoarea lor, pt ca atata timp cat societatii civile reale(nu ONG-urile lui Soros) i-a fost impus arestul fortat la domiciliu, nu prea a avut cum sa observe si sa investigheze aceste tunuri date! 

    1. mai "societate civila reala" ai norma sa te bagi in seama peste tot ?

      Treaba cu Papusarii oculti si Pande-escrocherii le-ai mai servit-o azi aici undeva , tot cu gargara asta ... 

      Bai Georgica , scula mica, daca comentariile mele nu suna bine pt intelectul tau "de fitze", atunci urmeza urmatorul sfat : plimba ursu' bre!

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb