Guvernul a decis desfiinţarea funcţiei publice de inspector guvernamental

F. A.
Macroeconomie / 10 februarie 2011

Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru completarea şi modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici, una dintre cele mai importante prevederi referindu-se la desfiinţarea funcţiei publice de inspector guvernamental, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

"Va dispărea funcţia de inspector guvernamental, dar persoanele care au în prezent această calitate rămân în continuare înalţi funcţionari publici şi vor intra într-un corp de rezervă. De aici pot fi selectaţi pentru a ocupa o poziţie care necesită calitatea de înalt funcţionar public sau pot merge pe o poziţie inferioară, dacă doresc şi dacă cer acest lucru. Diferenţa este că nu vor mai fi plătiţi, în cazul în care vor rămâne în corpul de rezervă", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, cheltuielile totale pentru activitatea inspectorilor guvernamentali, în anul 2010, au fost de aproape 5 milioane de lei, din care suma destinată salariilor, primelor de vacanţă şi plăţii celui de-al treisprezecelea salariu a fost de 3,642 milioane de lei, fondurile pentru deplasări la domiciliu, sume forfetare, etc. au fost de 350.000 de lei, iar contribuţiile angajatorului reprezintă aproximativ 1 milion de lei. "Pentru 2011, cheltuielile cu activitatea inspectorilor guvernamentali ar fi fost comparabile cu cele de anul trecut", a menţionat Ioana Muntean.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb