Guvernul afgan şi talibanii încheie un prim acord la Doha cu privire la deschiderea viitoarei etape a negocierilor

A.B.
Internaţional / 02 decembrie 2020

Guvernul afgan şi talibanii încheie un prim acord la Doha cu privire la deschiderea viitoarei etape a negocierilor

Guvernul afgan şi talibanii au ajuns la un acord care permite deschiderea viitoarei etape a negocierilor de pace care au loc în Qatar, au anunţat miercuri cele două părţi, relatează AFP şi News.ro.

În urma unui acord istoric între Statele Unite şi talibani, la 29 februarie, la Doha, primele negocieri directe interafgane au fost lansate la jumătatea lui septembrie.

Însă divergenţe atât cu privire la cadrul şi la ordinea de zi a negocierilor, cât şi asupra interpretării religioase, le blocau înaintarea.

Miercuri, cele două părţi au anunţat deblocarea regulilor negocierilor.

"Procedurile în negocierile interafgane au fost finalizate, iar discuţii cu privire la ordinea de zi" vor urma, a anunţat pe Twitter un membru al echipei de negociere a Guvernului afgan, Nader Nadery.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Mohammad Naim, a anunţat tot pe Twitter că procedurile în vederea negocierilor au fost "finalizate, iar negocieri cu privire la ordinea de zi vor începe".

Abdullah Abdullah, însărcinat cu procesul reconcilierii în Afganistan, s-a felicitat pe Twitter cu privire la o "primă etapă esenţială".

Emisarul special al Washingtonului în conflictul afgan, Zalmay Khalilzad, a salutat, la rândul său, o "etapă importantă".

El a anunţat pe Twitter că cele două părţi au ajuns la o înţelegere cu privire la un "acord de pagini privind regulile şi procedurile de urmat în negocierile lor în privinţa unei foi de drum politice şi unuiarmistiţiu global".

"Acest acord este dovada faptului că părţile se pot înţelege asupra unor probleme dificile", a apreciat el.

Secretarul de Stat american în exerciţiu Mike Pompeo îndemna, într-o vizită în Qatar, la 21 noiembrie, atât talibanii, cât şi Guvernul afgan să accelereze negocierile.

Acordul istoric americano-taliban de la Doha vizează să pună capăt celei mai îndelungate intervenţii militare din istoria Americii.

Calendarul stabilit atunci prevedea o retragere completă a trupelor americane până la jumătatea lui 2021, în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii, unor progrese în negocierile de pace şi unei reduceri a violenţei pe teren.

Însă violenţa a crescut, printr-o multiplicare a atacurilor vizând forţe afgane de securitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

28 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5217
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4989
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2841

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro