HBOS şi Lloyds anunţă că vor spori creditarea către companiile mici

F. A.
Bănci-Asigurări / 3 decembrie 2008

Băncile britanice Lloyds TSB şi HBOS au anunţat azi că vor reduce dobânzile şi vor creşte împrumuturile către întreprinderile mici, în contextul în care instituţiile bancare sunt presate să deblocheze creditarea, relatează Reuters.

Premierul britanic Gordon Brown se va adresa azi băncilor, pentru a le îndemna să acorde credite companiilor mici şi familiilor, în contextul recesiunii.

Lloyds a promis să reducă dobânzile pentru împrumuturile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în 2008 şi 2009, ca parte a unui plan de sprijin, în contextul situaţiei economice actuale.

HBOS a anunţat separat că va utiliza 250 milioane lire sterline (371,7 milioane dolari) din fonduri europene pentru facilitarea împrumuturilor pentru IMM-uri.

Guvernul va oferi până la 17 miliarde lire sterline celor două bănci ca parte a planului de recapitalizare a instituţiilor bancare şi va creşte presiunile asupra tuturor creditorilor britanici pentru deblocarea creditării. În caz contrar, aceştia sunt ameninţati cu naţionalizarea totală.

Marile bănci au anunţat că au acordat mai multe împrumuturi companiilor mici, comparativ cu ultimii ani, acestea crescând cu 1,8%, sau cu aproape 1 miliard lire sterline, în al treilea trimestru, potrivit datelor Asociaţiei Bancherilor Britanici.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb