Hello Holidays a deschis o agenţie la Sibiu

SABIN S. BRANDIBURU
Companii #Turism / 21 noiembrie 2022

Hello Holidays a deschis o agenţie la Sibiu

Agenţia de turism Hello Holidays, parte a grupului Hello Brands, îşi extinde activitatea în teritoriu prin deschiderea unui sediu la Sibiu, oraş de care va lega litoralul bulgăresc, de trei ori pe săptămână în sezonul 2023, printr-o cursă charter autocar.

Tot din Sibiu sunt programate anul următor o serie de circuite în vestul Europei şi vacanţe în Nordul Greciei.

Agenţia deschisă publicului din 21 noiembrie pe Calea Dumbrăvii 19C este o investiţie 70.000 de euro şi face parte din planurile de extindere în teritoriu ale Hello Holidays pentru următorii ani. Compania de turism a fost înfiinţată în urmă cu 15 ani de antreprenorul Mădălina Balaiban şi are două agenţii pentru public în Bucureşti. Este parte din grupul Hello Brands, alături de firma de transport Hello Holidays Transport, ale cărei autocare sunt utilizate pentru sejururi şi circuite organizate de agenţia de turism.

Volumul de vânzări al Hello Holidays a crescut la 9,8 milioane de euro, 2022 fiind cel mai bun an de la declanşarea pandemiei, cu o cerere peste aşteptări de vacanţe datorită eliminării tuturor restricţiilor de călătorie, care a dus constant la suplimentarea curselor directe ori a locurilor de vacanţă pe toate destinaţiile din portofoliu, de la Grecia, Turcia, Bulgaria, Egipt la România.

"Programele de tip circuit pe care le organizăm anual au un public constant din Sibiu şi împrejurimi. Venim mai aproape de turiştii noştri repetitivi cu şi mai multe programe de călătorie, atractive şi avantajoase, dar şi cu consilieri de turism calificaţi, care îi vor ajuta să aleagă vacanţa care li se potriveşte. Ne dorim creşterea numărului de turişti din Sibiu şi oraşele învecinate care îşi doresc să viziteze alături de noi toate continentele, prin programele de tip circuit pe care le organizăm, ori să se relaxeze în sejururile pe care le oferim în Grecia, Turcia, Egipt, Bulgaria", declară Veronica Iordache, directorul agenţiei Hello Holidays Sibiu.

Hello Holidays a deschis o agenţie la Sibiu

O noutate în oferta Hello Holidays pentru sezonul 2023 este lansarea unei curse charter autocar, de trei ori pe săptămână, de la Sibiu spre litoralul bulgăresc, începând din luna iunie, şi pachete de vacanţă de la 127 de euro/persoană pentru varianta de trei nopţi la un hotel de patru stele, însă agenţia are disponibile şi variante de patru, cinci, şase ori şapte zile, la o selecţie de hoteluri din toate staţiunile bulgăreşti. În pachetul de vacanţă sunt incluse şi transferurile la dus şi la retur de la hotel pentru toate zonele de pe litoralului bulgăresc.

Charterul de Bulgaria organizat zilnic din Bucureşti în sezonul 2022 şi de două ori pe săptămână din Deva şi Craiova a crescut cu 125% vânzările de vacanţe Hello Holidays în Bulgaria faţă de 2021, când agenţia avea numai trei curse pe săptămână. Odată cu introducerea curselor cu plecare de la Sibiu agenţia estimează că cererea va depăşi nivelul sezonului trecut.

Alte curse directe, dar spre Grecia - Riviera Olimpului, Thassos şi Halkidiki sunt organizate în sezonul următor şi din Sibiu, pentru vacanţe de şapte nopţi la hotelul dorit de turişti. Vacanţa în Grecia cu plecare de la Sibiu costă de la 231 de euro/persoană/7 nopţi. În oferta specială pentru turiştii din Sibiu şi împrejurimi intră în 2023 şi o serie de circuite marca Hello Holidays, care includ şi Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Italia, cu o durată de până la 21 de zile, dar şi variante premium ale acestora, care cuprind un program simplificat şi cazări în hoteluri superioare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9186
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4789
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.4439

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro