HORIA CONSTANTINESCU:"O evaluare a modului în care au evoluat preţurile la combustibili va fi demarată în perioada următoare"

G.D.
Miscellanea / 4 august

"O evaluare a modului în care au evoluat preţurile la combustibili va fi demarată în perioada următoare"

O acţiune de evaluare a modului în care au evoluat preţurile la combustibili, în România, va fi demarată în perioada următoare la iniţiativa Consiliului Concurenţei, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu, informează Agerpres.

"Legat de creşterile nejustificate (la carburanţi, n.r.) nu s-a făcut o analiză. Vă pot confirma faptul că, încă din urmă cu două săptămâni, am discutat atât cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, cât şi cu cei ai celorlalte structuri, pentru ca, punând cap la cap informaţiile gestionate de oricare dintre instituţiile cu atribuţii financiare, în mod complementar, să putem demara o acţiune de evaluare a modului în care lucrurile s-au petrecut în ultima vreme. Cum s-a calculat, de exemplu, preţul final al litrului de combustibil? Să înţelegem dacă se respectă sau nu acelaşi algoritm, dacă depinde sau nu de preţul barilului şi în cât timp de transmite fluctuaţia în sensul majorării sau diminuării preţurilor. Urmează să avem un calendar clar al întâlnirilor şi, mai mult decât atât, să avem o comunicare clară cu operatorii economici, să ştie ce vor răspunde aceştia. Până la acest moment, nu am primit sesizări decât unele care nu ţineau foarte tare de o abatere contravenţională, ci mai mult de neînţelegerea dintre consumator şi operatorul economic, în sensul că nu ştia care preţ e valabil - cel de pe totem, cel de la pompă sau cel de la casa de marcat", a spus Constantinescu.

În viziunea acestuia, "este clar că atunci când apar majorări ale preţului barilului în piaţă, se simte imediat acest lucru şi la pompă", dar că "nu acelaşi lucru se întâmplă şi în momentul în care apar scăderi".

"Or, acest lucru trebuie lămurit, plecând de la modul de calcul al preţului la pompă. Avem situaţii în care ni se atrăgea atenţia că sunt stocuri la preţ redus în depozit, dar şi că pe următoarele le vor achiziţiona la preţ mare şi atunci sunt nevoiţi să majoreze preţul... Undeva, există acest blestem al preţului mare pe care vrem să-l lămurim foarte clar. Iniţiativa aparţine domnului Bogdan Chiriţoiu, la Consiliului Concurenţei, să solicităm cum se calculează preţul litrului de combustibil la pompă şi vedem fiecare dintre autorităţi, acolo unde răspunde conform competenţelor, ce s-a modificat şi cum evoluează în funcţie de fluctuaţiile barilului", a precizat şeful ANPC.

La jumătatea lunii aprilie, ANPC anunţa că a aplicat amenzi de 6,720 de milioane de lei pentru un număr de 608 operatori economici verificaţi din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru practici comerciale incorecte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Verificati mai profund: care este furnizorul de motorina

    Care este furnizorul intermediar și cu ce comisioane 

    Exista plăti făcute de Petrom ptr Setbia ( Omv) , Moldova și Bulgaria?

    ... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

12 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8909
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7450
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0380
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7696
Gram de aur (XAU)Gram de aur272.6466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro